„Decizia de a se sinucide în deplină conştiinţă trebuie respectată de legiuitor”, a declarat în faţa jurnaliştilor preşedintele Curţii Christoph Grabenwarter, precizând că abrogarea va intra în vigoare la 31 decembrie 2021.
Cu toate acestea, pentru a evita abuzurile, este necesar că ea să fie „luată în mod liber, fără nicio influenţă”, a adăugat judecătorul.
Cea mai înaltă instanţă judiciară a fost sesizată de mai multe persoane în cauză, inclusiv un medic şi două persoane cu boli incurabile.
În această ţară catolică din Europa Centrală, sinuciderea asistată se pedepseşte cu până la cinci ani de închisoare.
Guvernul de coaliţie format din conservatori şi Verzi a pledat pentru menţinerea legislaţiei, invocând „potenţialele abuzuri” ale unui regim liberalizat de sinucidere asistată.
El afirmă de asemenea că s-a menţinut un „echilibru just”, în timp ce persoanele aflate la sfârşitul vieţii ar putea refuza insistenţa terapeutică.
Reclamanţii, pe de altă parte, consideră că interdicţia sinuciderii asistate, bazată pe considerente creştine, încalcă dreptul la libertatea religioasă.
Practicile sunt foarte disparate în Europa: eutanasia este legală în Ţările de Jos şi Belgia, în timp ce state cu o puternică tradiţie catolică precum Irlanda sau Polonia rămân refractare în legătură cu orice ajutor ce ar contribui la moarte.