
Asociația Lumină pentru Romi a luat ființă prin inițiativa domnului Viorel Oprișan, care însoțit de un grup de adolescenți au pășit timid în comunitatea de romi din Boldești-Scăieni cu gândul de a aduce lumină în această comunitate prin Credință si Educație.
Acest proiect a reușit, existand in momentul de fata un centru unde copiilor le este oferita sansa la educatie. Aici, copiii găsesc haine potrivite pentru ei, un loc unde pot să își intrețină igiena și hrana înainte și după școală. De asemenea, copiii sunt meditați la teme, astfel reducându-se drastic abandonul școlar.
De asemenea, Asociatia Lumina Pentru Romi a construit 6 case pentru familiile defavorizate și construieste o clinică medicală in comunitatea de romi din Boldesti-Scaeni.
Construcția unui cartier pentru copiii care provin din orfelinate este următorul obiectiv al asociației.
Scopul final este să multiplice acest model în cat mai multe comunități defavorizate.
Daca dorești să sprijini aceste proiecte, poți să ne trimiți declarația completată, iar dacă vrei să faci mai mult decât atat poți să ne contactezi.
Asociația Lumină pentru Romi