Articole

Costel Ghioancă ◉ HOROSCOPUL - UN ACT OCULT MEDIATIZAT

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Costel Ghioancă ◉ HOROSCOPUL - UN ACT OCULT MEDIATIZAT
Am intrat în ”contact” cu horoscopul în anii de după Revoluție. Pe atunci, existau rubrici speciale dedicate horoscopului în diverse ziare cu miros de tuș.

Nu citeam horoscopul - mi s-a părut mereu o prostie - dar, copil fiind, mă uitam la diversele pictograme asociate cu zodiacul. Nu fusesem expus prea mult la desene (nici nu aveam cum în satul unde am crescut), atfel că urmăream, mai degrabă, dimensiunea estetică a acelor pictograme.

Deși horoscopul nu a dispărut niciodată de pe meleagurile noastre, a intrat totuși într-o oarecare umbră, pierzându-și din popularitatea de pe vrema blugilor și a gumei de mestecat.

Ce să vezi? Această unealtă ocultă este mai prezentă ca oricând. Mergând mult prin București cu mașina - da știu, mulțumesc pentru condoleanțe -, vrând-nevrând, schimb posturile de radio. Cum aud horoscopul, schimb cu sete canalul și ... tot peste el dau. Îl mai schimb odată și la fel. Mă urmărește și mă agasează!

Am observat că și pe TV este din ce în ce mai promovat. Pe scurt, păgânsimul este mediatizat mai mult decât Sfânta Scriptură! Nu cumva să credeți că este un lucru inocent. Practic, pe baza astrelor și pozițiilor acestora se dau sfaturi și se prezic lucruri ce țin de viețile noastre și viitorul nostru. Se acceptă ca ”autoritate” peste destinele noastre altcineva / altceva decât Dumnezeu, iar unele persoane sunt efectiv dependente de horoscop.

Este îngrijorător apetitul românilor pentru ocult! Vă îndemn să vă feriți de astfel de instrumente satanice! Deși nu se întâmplă în fiecare caz, unele persoane au ajuns de la horoscop în alte întunecimi ale răului. Renunțați cât de repede posibil!

Dacă ne interesează viitorul, avem Sfânta Scriptură. Acolo găsim adevărul și acolo îl descoperim pe Cel care vrea să ne ofere „un viitor și o nădejde”!

Costel Ghioancă