Articole

Dan Boingeanu ◉ CĂLDICEL SAU ÎN CLOCOT?

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Dan Boingeanu ◉ CĂLDICEL SAU ÎN CLOCOT?

În această vreme trăim zile de foc, în care valorile temperaturilor au depășit de mai multe ori cotele maxime înregistrate vreodată. De aceea putem spune că luna iulie din acest an este cu adevărat luna lui Cuptor.

Numai că nu doar în ceea ce privește condițiile meteo sunt temperaturi care dau în clocot. Aceeași constatare poate fi făcută și din perspectivă socială, pentru cei mai mulți oameni, precum și în ceea ce privește relațiile dintre națiunile lumii.

În momentul chemării în slujire, când Dumnezeu l-a întrebat pe profetul Ieremia: „Ce vezi?”, privind spre nord, acesta a văzut un cazan clocotind (Ier. 1:13).

Acum, cazanul clocotind, privind amenințarea și nenorocirea, se vede nu numai spre nord, la războiul dintre Rusia și Ucraina, ci și spre Orient, la conflictul dintre SUA și Iran și majoritatea statelor din Golf.

La fel, tensiunile sunt în creștere între China și Taiwan, Turcia și Israel, din perspectivă militară, iar din perspectivă economică, creșterea prețurilor, cauzată de scumpirea petrolului, a inflamat toate piețele. Și această stare este doar începutul!

Analizând starea spirituală a celor credincioși și a multor biserici din zilele noastre, oare se poate spune că suntem în clocot și din perspectivă spirituală?

Când Domnul Isus a trimis o scrisoare bisericii din Laodiceea prin apostolul Ioan, evaluarea Lui a fost diferită, confirmată de mărturisirea:

„Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” (Ap. 3:15-16)

Îmi veți spune că aceasta s-a întâmplat atunci, dar astăzi nu mai este la fel! Numai că Însuși Domnul Isus ne-a atenționat că, în zilele din urmă, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci! (Mat. 24:12)

De aceea este potrivit să ne întrebăm: ce a cauzat faptul că, într-o vreme în care clima o ia razna, tensiunile escaladează, prețurile cresc și toate celelalte domenii ale existenței sunt într-o stare de inflamare maximă, cei credincioși și multe biserici se răcesc din punct de vedere spiritual și, în loc să fie în clocot, au ajuns în starea de căldicel?

Privind la situația bisericii din Laodiceea, descoperim câteva cauze pe care Însuși Domnul Isus le-a menționat.

1. Egocentrismul

În cazul bisericii din Laodiceea, Hristos nu-Și mai avea locul pe care Îl merită. De aceea El stă la ușă și bate. Iar pe tronul inimii celor credincioși și în mijlocul bisericii s-a cocoțat eul lor propriu. Spun aceasta fiindcă, prin declarațiile lor, ei arată că nu mai au nevoie de Hristos, considerându-se autosuficienți. Numai că fără Hristos au pierdut viața, râvna și entuziasmul pentru a împlini ceea ce este bine.

Pe lângă faptul că au fost identificați în starea de căldicel, diagnosticul rostit pentru ei de Domnul Isus a fost însă mult mai drastic.

Acesta cuprinde declarația:

„Nu știi că ești ticălos (fără putere), nenorocit (fără viitor), sărac (lipsit de adevăratele valori), orb (fără lumină spirituală) și gol (fără semnificație și împlinire).”

Datorită acestui fapt putem spune că egocentrismul i-a afectat profund, suferind nu numai o răcire spirituală, ci și o înaintare grabnică spre moarte spirituală.

Al doilea factor care a cauzat starea de căldicel a fost:

2. Materialismul

Lucrurile cu care se lăudau cei din Laodiceea nu erau bogățiile spirituale, ci câștigurile materiale. Acest fapt este dovedit chiar de mărturisirea pe care o făceau despre starea lor, spunând:

„Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic...” (Ap. 3:17)

Prin aceste afirmații, ei arată că au pierdut adevăratele comori și și-au lipit inima de gunoaie.

Dacă egocentrismul este și va fi provocarea supremă a zilelor din urmă, goana după lucrurile materiale este un simptom al acestei rătăciri. De aceea sunt fericiți, plini de entuziasm și într-o stare de clocot cei care își strâng comori în cer și trudesc pentru a aduna adevăratele valori.

Trudind pentru exacerbarea eului și pentru a aduna lucruri care trec, cei din Laodiceea au ajuns în starea de căldicel. Nu numai că L-au neglijat pe Hristos și nu au urmărit lucrurile de preț, ci au accentuat:

3. Neascultarea

Deși Domnul i-a învățat ce trebuie să facă, spunându-le:

„Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățat prin foc, ca să te îmbogățești; și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi.” (Ap. 3:18)

Cu toate acestea, ei nu au căutat să împlinească ceea ce Domnul le-a spus, ajungând în pericolul de a fi vărsați sau lepădați de Domnul.

Dar să nu-i judecăm doar pe credincioșii din această biserică și să nu luăm în considerare numai starea de căldicel a bisericii din Laodiceea, ci să ne întrebăm:

Care este starea spirituală în care noi suntem și cea a bisericii din care facem parte?

Suntem în starea de rece, căldicel sau în clocot?

Pentru a fi plini de râvnă (în clocot), atât pentru cei din Laodiceea, cât și pentru noi, Domnul Isus adresează îndemnul la pocăință, la acceptarea Sa ca Domn și la trăirea unei vieți de biruință împreună cu El.

Cei care sunt gata să răspundă în acest fel vor avea parte de părtășia cu Domnul, de participarea la masa Domnului și de domnia împreună cu El în toată veșnicia. (Ap. 3:20-21)

Nu starea vremii de afară, sau starea vremurilor, este cea care va hotărî veșnicia noastră, ci starea și temperatura inimii noastre înaintea lui Dumnezeu.

Doamne ajută să fim în clocot!

Pastor Dan Boingeanu