Mijloacele media au acordat, în ultima vreme, spații extinse pentru a prezenta alegerile privind membrii Parlamentului și desemnarea prim-ministrului din Israel, precum și alegerile de la jumătatea mandatului din SUA.
Pentru a defini importanța acestor alegeri, am fost surprins să descopăr că, înaintea acestora, au fost folosite formulări spectaculoase, precum:
• „Cele mai importante alegeri din istoria Israelului”
• „Alegeri cu consecințe istorice”
• „Un moment de cotitură pentru Israel și Orientul Mijlociu”
• „Un referendum asupra conducerii lui Netanyahu”
Sau:
• „America votează, iar lumea își ține respirația!”
• „Un referendum asupra președintelui Donald Trump”
• „O confruntare decisivă pentru viitorul Americii”
• „Alegeri cu implicații globale”
Numai că, indiferent de cine sunt cei care aleg sau cei care sunt aleși, Dumnezeu conduce istoria și El înalță sau coboară pe fiii oamenilor. Iar în fața omului stau alegeri mult mai importante.
Acestea nu se repetă o dată la doi sau patru ani și au consecințe veșnice. În rândul acestor alegeri capitale pot fi enumerate:
1. Alege viața și binecuvântarea!
De cele mai multe ori, cei care aleg sunt manipulați, nu au toate detaliile și nu pot stabili nici consecințele votului exprimat. Aceasta se întâmplă pentru că una este scrisă în programe sau transmisă prin perspective și promisiuni și cu totul altceva este ceea ce se întâmplă.
Pentru a nu ne înșela, trebuie să știm că Dumnezeu ne descoperă adevărul, prezintă alternative clare și anunță, cu multe detalii, consecințele fiecărei alegeri.
În acest fel, El S-a adresat poporului Israel prin Moise, spunând:
„Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui și lipindu-te de El...” (Deut. 30:19-20)
Această alternativă este întărită însă prin misiunea Domnului Isus, despre care cel mai cunoscut verset al Scripturii anunță că:
„... atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (Ioan 3:16)
De aceea, înainte de a alege președinți, prim-miniștri, parlamentari și senatori, trebuie să alegem viața și binecuvântarea. Această alegere trebuie să fie însă nu numai prioritară, ci și fermă și neschimbabilă, prin credința în Domnul Isus. Apoi:
2. Alege stăpânul căruia să-i slujești!
Dacă, din perspectivă politică sau administrativă, sunt președinți și autorități vremelnice, din perspectivă spirituală există un singur stăpân, Dumnezeu. Numai că, pe lângă acest stăpân bun, Diavolul exprimă aceleași pretenții, fiind însă stăpânul cel rău.
Ca să nu se înșele privind alegerea stăpânului, Iosua i-a provocat pe cei din Israel, spunându-le:
„Acum, temeți-vă de Domnul și slujiți-I cu scumpătate și credincioșie. Depărtați dumnezeii cărora le-au slujit părinții voștri dincolo de Râu și în Egipt și slujiți Domnului.
Și dacă nu găsiți cu cale să slujiți Domnului, alegeți astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriților în a căror țară locuiți. Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.” (Iosua 24:14-15)
Iar Domnul Isus întărește acest îndemn, atenționând că:
„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt; nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.” (Mat. 6:24)
Deși toți oamenii își doresc să fie pace, libertate, prosperitate, binecuvântare și belșug, aleg însă să-i slujească stăpânului care nu le poate oferi. Tu ai făcut alegerea cea bună și poți să spui asemenea lui Iosua: „Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului”? Ca să nu regreți mai târziu, alege astăzi să-I slujești lui Dumnezeu! De aceea:
3. Alege calea pe care să mergi!
Fiindcă, din perspectivă spirituală, nu sunt decât două căi: calea largă de la stânga și calea îngustă de la dreapta, imperativul rostit de Domnul Isus este:
„Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, și mulți sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață, și puțini sunt cei ce o află.” (Mat. 7:13-14)
Lot a ales ținutul bine udat al Iordanului, privind la avantajele materiale, dar a ajuns să meargă pe calea cea largă și să locuiască în Sodoma, cetatea pedepsită de Dumnezeu (Geneza 13:10-13).
Avraam a ales însă să trăiască prin credință și în ascultare de chemarea lui Dumnezeu, având parte de binecuvântare, moștenire și o sămânță de urmași (Evrei 11:8-10).
Tu ce cale alegi? Mergi pe calea pe care ți-o oferă lumea sau pe cea care este descoperită de către Dumnezeu prin Hristos? Urmează-L pe Acela care a mărturisit despre Sine, spunând: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” și vei ajunge cu siguranță la Tatăl. Însuși Domnul ne-a comunicat acest adevăr, mărturisind că: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”
Fiindcă nu mai este mult și posibilitatea alegerii nu va mai fi actuală, folosește oportunitatea zilei de astăzi, spunând asemenea poetului:
Isuse, dintre toți Te-aleg mereu,
În orice zi, în orice clipă,
Căci Tu ești viața sufletului meu
Și harul care mă ridică.
R: /Te-aleg mereu, ????
Isus, Mântuitorul meu,
/ mereu. ????
2. Isuse-aleg deplin cărarea Ta,
Din miile de căi din lume,
Și vreau să merg pe ea, cât m-ar costa;
Dă-mi Duhul Tău să mă îndrume!
3. Isuse-aleg Cuvântul Tău cel sfânt,
Căci numai El e adevărul
Ce-mi dă lumină lină pe pământ
Și-avânt să pot ajunge-n ceruri.
4. Isuse, aleg iubirea Ta de jar
Din tot ce lumea îmi îmbie,
Ca să-mi aprind-al inimii altar,
Să ard-acum și-n veșnicie.
5. Isuse, din orice, Te-aleg mereu
Și-n orice zi Te știu mai bine,
Căci Tu ești dragul sufletului meu;
Alt bun nu vreau, decât pe Tine.
Doamne ajută!
Pastor Dan Boingeanu


%20%23%20MM.gif)





