Articole Devoționale / Motivaționale Poziționări pro-Israel

Florin Antonie ◉ “Molima”

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Florin Antonie ◉ “Molima”
“Ignoranţa este mama tuturor nelegiuirilor” își incheia unul dintre celebrele sale discursuri marele Balzac; o concluzie care se potrivește ca o mănușă peste starea de spirit a acestor zile de culoare sângerie.

Ceea ce se întâmplă acum în Orientul mijlociu, în speță atacurile monstruoase de factură atât ideologică cât și armată împotriva Israelului, cetățenilor sau teritoriilor sale, ne demonstrează tuturor că trăim o vreme a infamiei în care statul de drept și suveranitatea sa sunt luate peste picior de mofturile nelegitime ale unor pâlcuri de oameni certați cu Legea dar mai ales certați cu mentalitatea lumii civilizate.

Culmea, totul se întâmplă sub ochii ignoranți ai unui occident selectiv atunci când vine vorba de propriile priorități și sub ochii unui creștinism dezgolit de valori și care pierde cu rapiditate teren în fața ideologiei promovate de semilună.

Acum este momentul să demonstrăm tuturor că noi românii de pretutindeni ne identificăm cu Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, cu Dumnezeul lui Israel; că noi știm de ce parte a baricadei pașnice trebuie să stăm.

Acum este momentul să arătăm tuturor că frumoasa noastră Românie, în frunte cu Biserica Ortodoxă, Catolică și Evanghelică este un popor creștin, un popor care crede în Dumnezeu și în Biblie, acolo unde este scris cu literă de Lege că Ierusalimul este orașul lui Dumnezeu, locul de unde El va domni peste Israel și peste întreaga lume.

Frați români, mutați Ambasada României la Ierusalim și astfel vom câștiga pe două fronturi. Vom arăta tuturor că noi iubim pașnic dreptatea și totodată vom da o palmă morală tuturor “occidentalilor” care ne-au crezut și ne-au tratat poate prea mult timp ca pe vasalii lor, dictându-ne ce și cum să facem, ce și cum să gândim.

Frați români, acum este momentul să strălucim.

“Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani”

Israel te iubim!

Pastor Florin Antonie
Genesis