Primăvara a venit cu culoarea ei blândă, cu lumina plină de speranță a unui verde crud, dar a găsit o lume obosită, hărțuită în care culoarea roșie a scenariului pandemic înghite totul nemilos. Parcă suntem condamnați să vedem numai roșu înaintea ochilor.
Conflictele s-au acutizat, s-au ascuțit, iar oamenii au devenit colțuroși, contondenți. Peste tot sunt certuri, iar neodihna ne-a împuținat puterea. În loc să ne sprijinim unii pe alții, ne lovim. În loc să ne ridicăm unii pe alții, dăm brânci celui ce se clatină.
Omenirea s-a prăbușit sub loviturile năucitoare ale bolii, restricțiilor, șomajului si învrăjbirii. Cei înălțați în dregătorii nu caută soluții pentru că au deja: cianura cu care aruncă în ochii dușmanilor politici si praf în ochii celorlalți.
Ni s-a spus că ciuma roșie e de vină pentru toate.
Acum suntem în scenariul roșu.
Rosul de Babilon defilează sfidător prin mall-uri, pentru că porfira e încă la modă.
Oamenii încep să vadă doar roșu înaintea ochilor.
Mi-am amintit de cuvintele Apocalipsei despre calul roșu care a venit pe pământ și a avut puterea să ia pacea oamenilor care s-au învrăjbit si înjunghiat. - 6:4 –
Oare trăim vremurile în care pacea ne-a fost luată sau am risipit-o noi?
Lipsa păcii este motivată deseori prin prezența unor circumstanțe de viață dureroase, dar, în esența, lipsa ei este un eșec al sufletului.
Pacea nu are garanții de tipul: să am bani, sănătate, să îmi meargă bine. Oricine caută o pace cu ochii ațintiți spre pământ nu are pace, ci confort. Pacea nu e rezultatul îndestulării pământești, ci al foamei după Dumnezeu.
Pierderea păcii nu poate fi soluționată la supermarket, la prezidiul Parlamentului sau în marșuri sindicale, ci în singurătatea inimii care îl caută pe Dumnezeu. Pacea nu mărșăluiește în ritmul lumii, ci pășește în cadența Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt te va trimite spre neprihănire ca să poți găsi pacea. Patimile sufletului au aprins războaie mai mari decât cele cunoscute de lume. Poftim si nu aveam, ucidem neprihănirea ca să avem poziție, bani, putere si plăceri si apoi ne plângem că nu avem pace.
Pacea e salutul Învierii în lumea umbrei morții. Nu vorbim de Învierea episodică, de Pastele anual, ci aceea înviere prin nașterea din nou când toate cele vechi s-au dus si totul s-a făcut nou. Pacea e a făpturii noi în Hristos, nu a omului vechi în care rămâne aluatul neschimbării.
Pacea nu caută răspunsuri în dicționarele de Bruxelles, nu construiește pe pământul mișcător al ambițiilor deșarte, ci se ancorează în înțelepciunea care vine de sus. Ea caută răspunsuri pe verticală ca să poată trăi pe orizontală.
Pacea nu e o replică veselă, ci o tăcerea înțeleaptă dobândită cu prețul a multe lacrimi. Unde e mult zgomot, unde sunt multe vorbe rostogolite, e mult ifos si omenesc. Pacea a găsit tăcerile adânci ale liniștii în Hristos.
Pacea e odihna celui ce se trudește cu sine nu cu altul. Bat tobele în suflet când ochiul tău măsoară binele altuia. Când însă te iei la trântă cu micimea ta, se așterne liniștea aducătoare de pace, dacă vei ști să te cântărești în Hristos.
Pacea nu este un salt de o zi, ci o alergare stăruitoare spre înainte. Pacea nu se făurește pe oportunități, ci în lupta cu obstacolele care stau în calea premiului ceresc.
Pacea nu ocolește adevărurile dureroase, nu îmbracă suferința în ambalajele ieftine ale iluziilor, ci duce necazul la picioarele lui Dumnezeu si capătă liniștea celui ce știe că Dumnezeu ne poartă povara.
Pacea nu este o retorică de amvon, un salut de adunare, ci deplina încredințare că suntem ancorați cu Hristos în Dumnezeu.
Pacea nu e cheful din weekend, ci sărbătoare necontenită a celor iertați, spălați în sângele iertării si mântuiți.
Pământul încolțește.
Pomii înmuguresc.
Firul de iarbă se ridică ca o solie a speranței.
Soarele e blând si prietenos.
Liniște-ți inima. Domolește-ți temerile.
Hristos e pacea noastră. Comoara pe care o ai tu, nu ți-o poate lua nimeni.
Închide ochii si cu reverență caută Fața lui Dumnezeu. Vei căpăta pacea Lui.
Fii hotărât să faci voia Lui. Vei căpăta pacea Lui.
Depărtează-te de oamenii care urzesc rele. Vei căpăta pacea Lui.
Ai încredere în harul lui Dumnezeu. Vei căpăta pacea Lui.
Pacea să ne fie dată din belșug.



%20%23%20MM.gif)





