„Având în vedere tragedia familiei Samson din Suedia, nu putem rămâne nepăsători! Autoritățile suedeze dovedesc o totală sfidare a drepturilor umane elementare și o cruzime fără margini! Convenția, alături de familia Samson”
Cristian Ionescu, Pastor Senior al Bisericii Penticostale Române „Elim” din Chicago, Coordonator al Convenției Bisericilor Penticostale Române din SUA și Canada și Președinte al Uniunii Bisericilor Penticostale Române din SUA și Canada, a anunțat protestul Convenției pentru susținerea Familiei Samson din Suedia.
Evenimentul este programat pentru ziua de VINERI, 10 IULIE 2026, ORA 10 AM, LA AMBASADA SUEDIEI ÎN WASHINGTON D.C. (2900 K St NW, Washington, D.C. 20007).
Înscriere
Participanții care intenționează să ia parte la protestul programat în fața Ambasadei Suediei din Washington D.C. sunt invitați să se înregistreze în prealabil prin formularul pus la dispoziție de organizatori. Potrivit acestora, înregistrarea permite transmiterea rapidă a informațiilor de ultimă oră privind desfășurarea evenimentului, eventualele modificări de program și actualizările logistice relevante. LINK – https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScxX7gYp-Ze7l9w_O4kBsJnjv_Ex_wV1lrYv-HrjS3i9Y4UlA/viewform
Transport
În ceea ce privește transportul aerian, organizatorii indică drept principal punct de acces Aeroportul Ronald Reagan Washington National (DCA), unul dintre cele mai apropiate aeroporturi de centrul capitalei americane. Compania aeriană United operează mai multe zboruri dus-întors zilnic, oferind flexibilitate participanților care călătoresc din alte state sau regiuni.
Cazare
Pentru cazare, recomandarea este rezervarea unei camere de hotel prin platforma Hotels.com, cu alegerea unor locații situate la maximum 20 de minute de Ambasada Suediei. Din considerente logistice, participanții sunt sfătuiți să ajungă în Washington D.C. în cursul zilei de joi, înaintea protestului programat pentru dimineața zilei de vineri.
- Cazul familiei Samson. De la ce a pornit totul? Care este vina părinților?
- Drama Familiei Samson: Senatorul Titus Corlățean lansează acuzații șocante împotriva autorităților suedeze
- Cazul dramatic al Familiei Samson din Suedia este preluat de Fox News
- SUEDIA | „Vreau să mor, vreau acasă, Socialförvaltningen Hässleholm mi-a distrus viața”. Drama unei familii de români abuzată de serviciul de protecție a copilului
- Urmărește Tribuna.US și pe X, WhatsApp și Telegram
Evenimentul este programat să se desfășoare între orele 10:00 și 12:00. În funcție de disponibilitatea fiecărui, întoarcerea poate fi planificată fie în seara zilei de vineri, imediat după încheierea manifestației, fie în cursul zilei de sâmbătă.
Pentru deplasările în interiorul orașului, organizatorii recomandă utilizarea serviciului Uber, apreciat pentru rapiditatea și accesibilitatea sa în zona metropolitană Washington D.C. Alegerea transportului prin aplicații de ridesharing poate contribui la reducerea timpilor de deplasare și la simplificarea coordonării participanților.
Pancarte
Din punct de vedere organizatoric, reprezentanții protestului au anunțat că vor asigura materialele necesare pentru manifestare. Pancartele și afișele vor fi puse la dispoziția participanților la fața locului.
Organizatorii subliniază că o bună coordonare logistică și respectarea recomandărilor comunicate în avans vor contribui la desfășurarea eficientă și în condiții optime a evenimentului.
Proteste similare au loc și la București, Madrid, Roma, Bruxelles, Londra, Dublin, Copenhaga, Brisbane și Stockholm.
Convenția Bisericilor Penticostale Române din SUA și Canada reunește toate cele peste 120 de biserici penticostale române ale Americii de Nord din toate asociațiile, atât ale Uniunii Bisericilor Penticostale, cât și cele ale organizației Church of God, precum și cele ale organizației Assemblies of God, dar și cele independente, cu un total peste 30 de mii de membri activi.



%20%23%20MM.gif)





