Știri externe Semnele vremurilor Mapamond Creștin

Rugbistul australian Israel Folau, creștin fervent, împiedicat să joace la amatori...

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Rugbistul australian Israel Folau, creștin fervent, împiedicat să joace la amatori...

Jucătorul australian de rugby Israel Folau va acţiona în instanţă împotriva Federaţiei de resort din statul Queensland (QRL) după ce aceasta i-a refuzat înregistrarea pentru a putea evolua la un club de amatori de rugby în XIII, scrie Reuters.

"Nu înţelegem de ce este tratat diferit Israel Folau faţă de orice alt jucător care solicită înregistrarea în QRL, fiindu-i puse condiţii care nu au fost cerute niciunui alt rugbyst care a dorit să joace la echipa Southport Tigers. Singura explicaţie ar fi că acestea se întâmplă din cauza credinţelor sale religioase", a spus avocatul Sam Iskander.
 

Autorităţile motivau miercuri că refuză înregistrarea lui Folau din cauza unei probleme cu contractul său anterior, scrie agerpres.ro.

QRL anunţa că nu îl poate înregistra pe Folau din cauză că nu a furnizat documente că şi-a reziliat contractul cu fosta sa echipă. După ce a jucat un sezon în Franţa, la Catalan Dragons, în Super League, Folau a revenit cu familia în Australia la finele anului trecut.

Folau, un creştin fervent, a fost concediat de Rugby Australia în 2019 din cauza unor postări împotriva homosexualilor pe reţelele de socializare. El a deschis o acţiune în instanţă contra Rugby Australia, solicitând compensaţii de 10,7 milioane dolari, dar cazul a fost rezolvat în afara tribunalului, printr-o înţelegere între părţi care a rămas confidenţială.

O revenire în National Rugby League, la St George Illawarra Dragons, a eşuat în luna februarie, după ce negocierile au fost întrerupte din cauza protestelor unor grupuri pentru drepturile LGBT, ale unor sponsori şi fani.

www.stiripesurse.ro