Articole Semnele vremurilor

Tony Berbece ◉ Lumea în care trăim…

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Tony Berbece ◉ Lumea în care trăim…
Lumea în care trăim “uneori” numește pe cel sănătos ca fiind bolnav și pe cel bolnav ca fiind sănătos, s-au bătut cu pumnul în piept că nu cred în Biblie, dar cred în știință, însă știința a fost aruncată de ei la pubelă precum normale Scripturii. L-au “sechestrat” pe Djokovic și l-au ținut forțat într-un lagăr numit “țară”, iar favorizații pot fi bolnavi și pot “muci” liberi prin restaurante. Diavolul e așa de șiret azi, încât nu te mai acuză direct de faptul că te închini lui Hristos, ci că nu accepți cu forța “tratamentele” lor. Iar sub pretextul sănătății tale îți pot lua absolut toate drepturile, inclusiv cel de a te închina si de a merge la Biserică, în Argentina am văzut o doamna care nu putea intra la bancomat să-și scoată banii din cauza asta. Pentru ca le-am dat dreptul de a se juca cu libertatea noastră o vor jongla cum vor si deja o fac. Nu mai e vorba de mult de un tratament medical, ci de un tratament contra libertății. N-am nimic cu cei ce se tratează medical, dar am ceva cu cei ce ne impun asta.

Lumea în care trăim a ajuns pe mâna celor care s-au numit dumnezei, și-au împărțit miliardele de oameni și miliardele din bănci ca pe niște jucării, ce bine le-a picat unora că “a scăpat” dintr-un laborator această “pacoste. Sunt o “ceată de mișei” care se cred stăpâni și care își permit de la pupitrele “guvernelor” lor să ne umilească cu acțiuni și vorbe grotești precum “emmerder” (care se trage din cuvântul “rahat”). Se vor lovi acești “dumnezei” falși de nimicnicia lor curând. S-au învățat să dea legi pentru toate popoarele, iar toți să stea drepți, s-au obișnuit să dea “stări de urgență”, iar când ne mai slăbesc lațul se așteaptă să îi aplaudăm si să le pupăm mâinile de “stăpâni”.

Lumea în care trăim este condusă de cel care s-a răzvrătit în Cer împotriva legilor lui Dumnezeu, iar acum “mârâie” de pe pământ împotriva bunătății și ordinii lui Dumnezeu. Dau legi spurcate prin care strică familia, libertatea de cuget și chiar libertatea fizică a oamenilor. Curând îi va spulbera Hristos cu suflarea gurii Lui pe toți, iar cei ce duc în robie aici pe pământ vor fi duși într-o robie veșnică. Lumea se va agita, revoltele o vor cuprinde, apoi se va arată un salvator omenesc, cei ce așteptați Raiul aici, un Rai al confortului în mijlocul păcatelor, veți fi înșelați de Omul Fărădelegii. Iar cei ce vă puneți nădejdea în Hristos și locul pe care vi l-a pregătit acolo sus veți avea pace și în mijlocul necazului. Să nu mai așteptați aici promisiuni deșarte, ci să vă legați inimile de Cer pentru a fi luați în vârtejul de foc al carului lui Ilie.

Cu prețuire,
Toni Berbece