V-am spus deja că Zeno (unul dintre cei mai buni acordionisti creștini din România) a aflat în ziua evenimentului Trezirea Națiunii că tatăl lui a murit, însă tragedia a fost și mai mare când și sora lui a murit la scurt timp. Ne-am rugat pe holurile stadionului pentru Zeno să urce pe scenă întărit de Hristos, pentru că a rămas neclintit în hotărârea de a-L lăuda pe Domnul, chiar dacă acasă îl aștepta toată familia îndoliată, nu cu un sicriu, ci cu două. Cred că majoritatea ar fi fugit spre familie, dar Zeno a rămas acolo, a cântat impecabil și a ținut mereu privirea ațintită în sus, la mângâierea lui, Hristosul care a murit pe cruce, știind ca Mântuitorul îi va mângâia și familia.
Uitându-mă pe pozele de pe stadion am găsit această fotografie cu Zeno și cu acele raze de lumină care străbat fumul acela. Razele acelea îi ating fața ca și când Dumnezeu i-ar spune: “Stai liniștit fiule, eu îți mângâi inima!” Pentru mine aceasta a fost o lecție despre cum să-L lauzi pe Dumnezeu în orice furtună a vieții, am înțeles că Zeno nu e doar cântăreț, ci închinător. Cântărețul cântă dacă îi dai bani, pleacă dacă are alt interes sau dacă se întâmplă orice necaz, dar închinătorii rămân să aducă laude lui Hristos orice ar fi și spun precum Iov: “Ce, primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul? Domnul a dat şi Domnul a lua. Binecuvântat fie Numele Domnului!”
Cea mai puternică lecție de pe acel stadion a venit prin acest acordeonist maestru a lui Dumnezeu, am înțeles atunci că sunt oameni în viața aceasta care pun mai presus de orice, chiar decât familia, lauda și slujirea lui Hristos. Pentru astfel de oameni Hristos se mai îndură de noi, căci nu toți sunt pe interes, ci sunt și oameni cu inimă curată. Felicitări Zeno pentru inima ta dedicată și El sa îți mângâie inima ta și a întregii familii.
“Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” Psalmul 34:1
Cu prețuire,
Toni Berbece



%20%23%20MM.gif)





