
Azi am intrat la Drive-ul unei cafenele, iar la fereastra de servire a ieșit un tânăr care avea tatuat pe gât 666 si o sârmă ghimpată. Apoi pe mâna dreapta avea tatuat capul lui Bafomet, un idol demonic simbol pentru satanism si pe deasupra avea si steaua aceea vrăjitorească. Când am văzut toate aceste simboluri demonice l-am binecuvântat, la care îmi spune: “Eu nu-s cu religia!” I-am explicat ca el este un închinator acerb al Diavolului, ii face reclama chiar pe pielea lui in cele mai vizibile locuri, deci cum îmi poate spune că nu este cu religia? S-a rușinat si a plecat in magazin, trimițându-si colega sa ma servească.
Din această scurtă discuție am înțeles cât de mințiți sunt oamenii de Diavol, cum ei disprețuiesc religia doar când e vorba de Dumnezeu, însă ei nu realizează că de fapt prin păcatele si viciile lor slujesc de fapt pe Satana după cum este scris: “Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastră în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării (Efeseni 2:1-2).”
Deci, vedem clar cum oamenii slujesc de fapt pe “domnul văzduhului” numit in original si Belzebut sau “domnul muștelor” (adică al mizeriei). Însă problema este ca 99,99% nu realizează asta si-i ironizează pe “bieții” de creștini care cred intr-un Dumnezeu “imaginar.” Noi suntem conștienți de Dumnezeul nostru, însă ei slujesc ca niște robi un dumnezeu si nici nu știu ca sunt sclavii lui. Ieri am primit un clip in care eram înjurat de mama focului pentru ca am îndrăznit sa luminez câteva minți de închinarea demonica din niște versuri foarte celebre. Efectiv n-am auzit in viata mea așa hule despre Dumnezeu si sfinți. Mi s-a înfiorat duhul când am auzit cum dracii ma înjura pe mine si pe Dumnezeul meu prin acei oameni doar ca le-am deconspirat prezenta dracilor pe care ii slujesc. Sa ne așteptăm la o mare bătălie dintre sfinți si demoni, dintre acești inconștienți si valorile morale, inconștienți care se cred liberi, dar care îl au ca tata pe Diavol. Doamne eliberează cât mai mulți din minciuna Diavolului!
Cu prețuire,
Toni Berbece