Românie, tu ai în pământul tău oameni care au murit pentru a te salva. Ai pământul plin de sângele țăranilor care te-au apărat cu coase, furci si ciomege, dar si cu rugăciuni. Poporul acesta nu poate trai fără Dumnezeu nicio clipă, pentru că este la granița dintre bine si rău, dintre crestinism si păgânism. Când țăranii erau înrolați la oaste, femeile umpleau Bisericile si nu se ridicau de pe genunchi până nu se termina lupta. Așa am ajuns popor invidiat azi chiar de unii europeni semeți.
Românie, tu ai în pământul tău oameni care au murit pentru a te uni, majoritatea dintre cei ce au îndrăznit să înfăptuiască unirea sunt martiri, omorâți de lichelele din acest neam care s-au vândut pe banii dușmanilor ce ne-au vrut sfărâmițați si dezbinați. Unirea ta nu s-a făcut din pix, ci din sânge. Sângele martirilor tăi te obligă să rămâi tare si unită. Iar Sângele lui Hristos îți va da tăria să lupți cu cei mai mari dușmani ai tai de astăzi, cu destrăbălarea, care-ti distruge familiile si copiii, cu ideologii demonice, care-ti distrug Biserica si credința.
Românie, tu ai în pământul tău oameni care au murit la Revoluție ca să fii liberă azi față de orice si oricine, în afără de Dumnezeu. Față de Dumnezeu trebuie să fii legată cu lanțuri de dragoste ca să nu fii legată de Diavol cu lanțuri de ură. La Revoluție din nou am învins pe genunchi, unitatea parinților noștri în rugăciune ne-a adus victorie. Clopotele au sunat, Bisericile de tot felul au adunat femeile si copiii la rugăciune, în timp ce bărbații mureau sau își riscau viețile în fata gloanțelor celor ce au subjugat poporul român. Românie tu încă ai oameni gata sa se jertfească pentru tine, însă aceștia sunt doar cei care Îl iubesc mai întâi pe Hristos. Oricine îți promite iubire, dar nu-L iubește pe Dumnezeu să știi că te minte pentru a te mai fura 5, 10 sau 100 de ani. Doar oamenii iubitori de Dumnezeu te vor putea salva, restul sunt solii Diavolului, mai periculoși decât solii sultanilor sau ai altora. Românie, crede în Dumnezeu si vei avea pace!
Va aștept diseară la Marea Unire a Romanilor sub Hristos, Piața Universității, ora 18:00!
La mulți ani, Romănie dragă!
Cu iubire sinceră,
Toni Berbece



%20%23%20MM.gif)





