%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Cartea Geneza spune că tot ce a creat Dumnezeu este „foarte bun”. De obicei ne gândim la lucruri mari și impresionante, precum galaxiile insondabile, munții spectaculoși sau întinsele oceane, dar Dumnezeu Își ascunde adesea adevărul în creații mici, ușor de trecut cu vederea. Chiar și cele mai umile ființe pot vorbi despre puterea, dragostea și lucrarea Lui mântuitoare, într-un mod surprinzător.
Un astfel de exemplu este viermele purpuriu, o creatură minusculă care trăiește în ținutul Israelului. Când femela este gata să dea viață viitorilor ei pui, se fixează de lemnul unui stejar, știind că nu va mai coborî niciodată. Acolo cochilia ei formează un înveliș dur sub care depune câteva ouă. Timp de trei zile, ouăle eclozează, iar puii se hrănesc din trupul mamei până aceasta moare. Odată ce moare, ea va elibera o vopsea purpurie care va păta lemnul și puii de sub ea. După încă trei zile se întâmplă ceva uimitor: coada și capul ei se strâng împreună, formând o inimă, iar trupul ei se transformă într-o substanță albă, ca zăpada, care apoi se va dezintegra sub forma unor fulgi minusculi.
Prin acest ciclu tăcut, viermele spune o poveste despre sacrificiu. Psalmul 22 ne duce la cruce, unde Isus, în suferința Sa, spune: „Sunt un vierme și nu un om.” Cuvântul ebraic folosit aici nu desemnează un vierme oarecare, ci tocmai tolaʿath — viermele purpuriu. Nu este o imagine întâmplătoare. Așa cum viermele purpuriu își dă viața pentru puii săi, Isus Și-a dat viața pentru noi. Sângele Lui ne curăță, iar moartea și învierea Lui ne fac albi ca zăpada. Cu mult înainte de Calvar, Dumnezeu a așezat Evanghelia chiar în creație — chiar și într-un vierme.
„Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e stacojiul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpuriul, se vor face ca lâna.” (Isaia 1:18)
Bebe Ceaușu
