Articole Devoționale / Motivaționale

Christian Dragomir ◉ NU MAI POT!

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Christian Dragomir ◉ NU MAI POT!
Mergeam azi dimineață cu metroul înspre serviciu iar în metrou o femeie vorbea cu cineva la telefon: "sunt la capătul puterilor draga mea, sincer, nu mai rezist ..."

Mă întorc după amiază de la serviciu și când ies din metrou, trecând prin stația de mașină aud o tânără, vorbind tot la telefon, strigând tare și pe un ton disperat: "Nu mai pot, înțelegi!?"

Sâmbătă noaptea o altă persoană, publică de data acesta, Simona Săndulescu, a lăsat un mesaj de adio în care transmitea același lucru: "Viața a devenit insuportabilă pentru mine. Nu mai pot... Iertați-mă, vă rog!" fiind ulterior găsită moartă în Lacul Morii!

Sunt sensibil la acest mesaj deoarece nu de puține ori mi-a ieșit și mie de pe buze ca un strigăt al sufletului deznădăjduit care nu găsește soluții la circumstanțele și vicisitudinile nedrepte ale vieții! Rezonez în dreptul acestor persoane și încerc, prin puțina experiență acumulată până în prezent, să aduc lumină și speranță, să îndrept privirile către Cel care este soluția oricărei crize din viața noastră și să motivez, prin exemplul personal, că se poate chiar și atunci când...nu mai poți!

Neputința însă este deja una generală, un fenomen din ce în ce mai greu de controlat; trăim într-o lume care "nu mai poate" sau "nu mai vrea să poată".

La nivel mondial nu mai putem avea pace și ne angajăm, cu toate pierderile și riscurile posibile, în războaie traumatizante și păgubitoare pentru noi și chiar pentru generațiile viitoare!

La nivel individual nu mai putem cu copiii noștri, cu partenerul de viață, cu șeful de la serviciu, cu comunitatea în care trăim sau mai grav, nu mai putem nici măcar...cu noi înșine!

Am cerut prea mult de la noi și am realizat prea puțin și acum...nu mai putem accepta că suntem oameni supuși limitelor!

Și totuși poți când nu mai poți!

Ap. Pavel spune "Pot totul în Hristos care mă întărește!"

Acest "totul" include și problema pentru care spui azi "nu mai pot". Iar cheia acestei puteri este "în Hristos"... nu în forțele proprii. Când nu mai poți tu, poate El, spune versul unei piese.

Bazează-te pe puterea Lui, pe intervenția și ajutorul Lui.

La modul practic înseamnă să-ți reorganizezi prioritățile și în primul plan să existe un timp de meditație și comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune. Asta va relaxa sufletul și mintea ta aducându-ți pace și echilibru.

În al doilea rând să dai la o parte orice "trebuie să..." și să te odihnești! Odihna și hrana vor aduce putere trupului tău.

În al treilea rând, gândește-te la criza, problema sau situația prin care treci în termenii următori: "și asta va trece!"

"Cerul și Pământul vor trece dar cine face voia Mea, va trăi etern...." Când conștientizezi această afirmație atunci realizezi că problema, criza sau norii negrii de pe cerul vieții tale, vor trece cu siguranță!

"Pot rezuma în două cuvinte tot ce am învățat despre viață: merge înainte.Ț (Robert Frost)

Mergi și tu, plin de putere înainte și nu privi înapoi. Ești mai puternic decât crezi!

Nu uita: întoarceți fața către soare și umbrele vor rămâne în urma ta!

Christian Dragomir