Unul din obiceiurile păguboase ale omului este … îmbuibarea; iar de sărbători, omul are (își dă) dezlegare la el. Că doar odată-i…
Nu ne place să vorbim despre ea cu atât mai mult so catalogăm drept păcat! O practicăm și atât!
Media online și tv, contribuie din plin atât prin reclame dar mai ales prin știri (!!!) la îndemnarea acestei practici nesănătoase: „Ce TREBUIE să ai pe masa de Crăciun/Revelion!” … dacă nu rezonezi la nivelul poftei, măcar la nivelul superstiției și tot ești îndemnat: “Dacă nu pui “asta” pe masă, îți merge rău tot anu’ …”
Iar omul se conformează. Pe sănătatea (și cheltuiala) lui! Și începe aprovizionarea cu caltaboș, tobă, piftie, sarmale, salată de beouf, ciorbe, cârnați, friptură, murături la care mai adaugă un aperitiv cu ceva mezeluri procesate (că nu se poate fără) ulterior niște desert sau cozonac ….
Unde vrei să bagi toate astea, omule!?! Pe urmă suni la 112!
Trebuie să știm că îmbuibarea este obiceiul de a consuma cantități excesive de mâncare, dincolo de nevoile reale ale organismului, adesea din plăcere, plictiseală, pe fond emoțional sau … de sărbători. Pe termen scurt, poate provoca disconfort digestiv, balonare, greață și oboseală. Pe termen lung însă, îmbuibarea - frecventă - are consecințe serioase: creștere în greutate și obezitate, risc crescut de diabet tip 2, boli cardiovasculare, probleme digestive și dezechilibre metabolice.
Când Biblia a încadrat îmbuibarea la categoria păcatelor, a făcut-o din cauza faptului că se aplică un abuz asupra … propriului trup. Majoritatea (procentul cel mai mare al) bolilor pe care omul le experimentează, SE DATOREAZA ÎNCĂLCĂRII LEGILOR FIRII !
Dumnezeu, când a creat acest lume, a așezat în ea parametrii extrem de bine definite prin care viața se poate manifesta și mai ales poate fi susținută. Încălcarea constantă a acestor parametri creează probleme grave. Ulterior, suportăm consecințele unui stil de viață nesănătos dând vina pe Dumnezeu că … așa a îngăduit El.
Nu poți ieși afară la -7* în tricou întrebându-te ulterior de ce ai răcit sau să spui că „Domnul ți-a dat o pneumonie !”
Nu pot intra pe contrasens cu mașina întrebându-te de ce ai făcut accident! Sfidezi niște legi, încalci niște parametrii, iar asta te costă. Uneori, chiar viața (!!!) - dacă alegi să nu te tratezi (la timp).
Același fenomene se produc și cu … îmbuibarea! Degeaba mergi la sală încercând să dai jos niște kilograme. Acel surplus de greutate a creat mai întâi niște dezechilibre metabolice care cu greu mai pot fi redresate.
Din acest motiv, recomandarea biblică, valabilă de altfel pe orice palier existențial, este echilibrul, cumpătarea. În toate!
• Eclesiatul 5:12 „Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puțin; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea să doarmă.”
• Luca 21:34 „Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții, și astfel ziua aceea (a revenirii Domnului) să vină fără veste voastră.”
„Hrana să-ți fie medicament!” Hipocrat
Fiți SĂNĂTOȘI și CUMPĂTAȚI !
Christian Dragomir



%20%23%20MM.gif)





