Deoarece până și „creația așteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu în glorie" (Romani 8:19), această conferință țintește echiparea sfinților generației noastre, cu puterea învierii lui Isus Cristos, dar și slujirea celor care sunt prinși în diverse legături ale întunericului.
Credem cu tărie că „pe cine Fiul face liber, este cu adevărat liber", de aceea dorim ca orice om care se confruntă cu cicluri repetate ale păcatelor, cu blesteme sau moșteniri generaționale negative, cu întărituri sau blocaje emoționale sau mentale, cu hărțuire spirituală, atacuri sau influențare demonică, să experimenteze biruința crucii lui Cristos.
De asemenea ne dorim ca sfinții acestor vremuri să fie destoinici, echipați prin învățătură și revelație cu autoritate și putere de sus pentru a scoate afară draci și pentru a călca în victorie peste puterea vrăjmașului.
Este timpul în care Domnul Își zidește Biserica iar porțile locuinței morților nu o vor birui! Te invităm să iei parte împreună cu noi, la desfășurarea acestor zile de conferință în care credem că puterea lui Dumnezeu se va manifesta, va transforma și va imputernici vieți!
LOCURI DISPONIBILE - 400
TAXĂ PARTICIPARE - 200 lei
TAXĂ PARTICIPARE - 200 lei
Mai multe detalii: https://biserica-lumina.ro/conferinta-de-eliberare/



%20%23%20MM.gif)





