În copilăria mea, trăită în perioada comunistă, nu am știut că este un hotel și, cu atât mai puțin, nu văzusem vreodată. În satul natal nu există așa ceva. Mi-am dat seama despre ce este vorba când am văzut la televizor, în filmele americane, oameni care agățau pe mânerul ușii, în exterior, o plăcuță pe care scria: „Nu deranjați!”.

Astăzi că lumea întreagă a devenit un imens hotel, iar viețile noastre în fața sunt că atârnăm același semn prohibitiv. Nu mai vrem să nu deranjeze nimeni și nimic. Și, paradoxal, am ajuns să fim deranjați de orice.

Copiii sunt deranjați când li se spune să-și facă patul, să-și strângă jucăriile, să-și ducă farfuria la chiuvetă, să spună „te rog”, „mulțumesc” sau chiar „bună ziua!”. Totul deranjează. Părinții, la rândul lor, sunt deranjați de prea multe întrebări ale copiilor, de dorința acestora de a asculta povești, de nevoia lor de ajutor la teme, de plânsul lor sau de scutecele care trebuie schimbate. Mai târziu, îi deranjează profesorii care dau teme, care îndrăznesc să nu ofere nota maximă, care nu permit folosirea telefonului la școală după bunul plac sau care organizează festivități de sfârșit de an în care doar unii elevi primesc premiul întâi.

Ne deranjează că muncim. Ne deranjează că nu avem de lucru. Ne deranjează ploaia și căldura. Ne deranjează că stăm la semafor, că avem mașină sau că nu avem. Ne deranjează concediul și lipsa concediului. Ne deranjează că nu reușim să obținem un credit de la bancă, dar și faptul că avem rate la bancă. Și lista poate continua la nesfârșit.

Nu există limitat când vorbim despre societatea deranjată și crizată în care trăim. Ce este de făcut? Cum putem supraviețui într-o astfel de lume? Cum să nu intrăm în crize prelungite pentru fiecare coș care nu apare pe nas?

Există o singură soluție: adevărul.

Revenirea la ideea de adevăr obiectiv, la acel adevăr care corespunde realității. Adevărul nu salvează de propriile iluzii, nu transformă și ne ajută să facem față vieții. Cei mai mulți oameni trăiesc în propriile bule ale iluziilor, în propriile „camere de hotel”, într-o lume în care au mereu dreptate, în care li se cuvine totul, în care sunt cei mai deștepți și cei mai frumoși, un fel de semizei.

Iar atunci când cineva sau ceva străpunge această bulă, nu crizăm, nu panicăm și nu simțim deranjați. Chiar și atunci când știm că este o iluzie, nu vrem să fim scoși din ea. Vorba aceea: „Minte-mă frumos!”.

În „camera noastră de hotel”, semaforul se face verde automat când ajungem la el, farfuria sare singură de pe masă în chiuvetă, luăm premiul întâi chiar dacă lipsim luni întregi de la școală, iar salariul vine doar pentru că ne-am angajat, fără să mai fie nevoie să și muncim.

Da, minciunile sunt frumoase, dar rămân minciuni. Și, ca orice minciună, nu distrug viețile.

Dragilor, vă invit să ne „deranjăm” unii pe alții — în sensul bun al cuvântului — cu adevărul. Să ne spunem adevărul în familie, între prieteni, la biserică. Să fim căutători ai adevărului, să-l apărăm și să-l promovăm, chiar și atunci când este incomod.

Doar fiind uniți având și curajul de a trăi în adevărul ne vom schimba. Lumea se va schimba. Numai așa vom reuși să transformăm din nou camerele de hotel în cămine, în caz cu suflet.

Alege chiar astăzi să privești cu sinceritate în propria viață și să te lași „deranjat” de adevăr. Și, mai ales, de Cel care este Adevărul!

Așa cum spunea Francis Drake, exploratorul și aventurierul englez din perioada elisabetană:

„Deranjează-ne, Doamne, când suntem prea mulțumiți cu noi înșine,

când visele ni s-au îndeplinit pentru că am visat prea mărunt,

când am ajuns în siguranță pentru că am navigat prea aproape de țărm.”

Iar către sfârșitul poemului:

„Deranjează-ne, Doamne, să îndrăznim mai mult,

să ne aventurăm pe mări mai întinse și mai învolburate,

unde furtunile vor arăta măiestria Ta,

unde, pierzând din vedere țărmul,

„vom găsi stelele.”

Costel Ghioancă