Ați observat cum bat secundele într-un ceas de perete? De multe ori nu le acordăm atenție, însă în momentele de liniște le putem auzi cu claritate. Chiar și atunci când păsările ciripesc sau când ciocanele răsună pe șantiere, ceasul continuă nestingherit-ul. Nimic nu îl perturbă. De fapt, ceasul este ca o mică „celulă” în țesutul marelui ceas al universului.

Întreaga natură funcționează după ritmuri: anotimpurile se succed în mod regulat, ciclul nașterii și al morții este ritmic, circuitul apei în natură urmează un ritm, semănatul și seceratul au ritmul lor, ziua și noaptea urmează să alternează ritmic, munca și se completează reciproc, lunile anului ne răzbesc într-o ordine foarte bună. cursul. Muzica este ritmică, bătăile inimii sunt ritmice și lista poate continua.

De ce? Pentru că universul este o „mașinărie vie” care, în ciuda dereglărilor produse de căderea din Eden, continuă să asculte de marele Designer, de marele Ceasornicar. Ritmul este modul prin care creația se supune Creatorului. Este o expresie a acceptării voii divine și o formă de glorie a lui Dumnezeu:
„Și soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz: răsare la un capăt al cerurilor și isprăvește drumul la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldură lui.” (Psalmii 19:5-6)

Cu atât mai mult omul, ca vârf al creației, este chemat să trăiască după ritmuri sfinte, după ritmurile spiritului. Vorbirea zilnică cu Dumnezeu prin rugăciune, hrănirea sufletului prin Cuvântare, închinarea reglementării alături de frații de credință, timpul petrecut în familie, postul, precum și îngrijirea trupului prin plimbare, odihnă și curăție fac parte din ritmurile sfinte la care ne-am cheamă Domnul.

Viețile haotice, lipsite de ritm și de rânduială, formă de răzvrătire și decadență. De fapt, unul dintre efectele căderii în păcat este tocmai scoaterea omului din ritmurile sfinte: din părtășia cu Dumnezeu și din împlinirea iubirii față de semeni. Acesta este motivul pentru care lucrarea mesianică a lui Hristos presupune reașezarea tuturor lucrurilor în armonie și ordine:
„El Ia pus totul sub picioare și La dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celului ce împlinește totul în toți.” (Efeseni 1:22-23)

Provocarea pentru noi este cu atât mai mare cu cât trăim într-o lume haotică și fragmentată, aflată într-o continuă derivată metafizică și morală. Nu te lăsa prins de haosul lumii!

Caută să-ți dezvolți cu seriozitate ritmuri sfinte, ritmuri ale spiritului și ale laudei. Merită acest efort, pentru că ele nu sunt doar pentru viața de acum, ci vor continua și în veșnicie:
„Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte șase aripi și era plină cu ochi de jur împrejur și pe dinăuntru. Zi și noaptea ziceau fără încetare: «Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!»” (Apocalipsa 4:8)

Costel Ghioancă