Desigur, situația electorală din România devine din ce în ce mai picantă, mai ales că dintr-o dată avem sau tabără aproape unanimă și universal coalizată împotriva candidatului Călin Georgescu…
Candidat pe care nu-l susțin și așa nu-i cunosc toate vederile.
Dar, mi se pare amuzant să văd că acest domn propus de mai multe ori să fie prim-ministru și deja ocupant al unor funcții de reprezentare în stat străbătând mai multe stabilmente politice, este dintr-o dată beneficiarul mai multor anateme decât cel rău însuși.
Poate sunt acuzații drepte și poate nu. Dar unitatea aceasta pluralistă cu nuanțe de la roșu aprins la albastru închis mă face să fiu suspicios.
M-am gândit și eu puțin mai adânc la criteriile de orientare ale unui (sughiț sughiț) alegător turmentat.
Și am ajuns la întrebări:
- Aș putea vreodată vota un candidat cu agendă și vederi pro avort, pro LGBTQ+? NU, NU
- Aș putea vreodată vota o femeie în poziție de președinte a unei țări? NU (citiți mai jos de ce)
DE CE NU CRED ÎN MAMA LUI ȘTEFAN CEL MARE
Știu, eo poziție riscantă, țintă precisă a progresismului de tip woke.
Voi spune următoare:
- Nu cred în ideea de a pune o femeie în fruntea unui stat; poate în funcții de suport, dar nu în frunte;
- Nu cred că femeile au fost făcute pentru uniformă militară și pentru front;
- Nu accept ca femeile să candideze și/sau să ocupe poziții pastorale sau în Comitetul unei biserici, nici să predice la amvonul unei biserici sau să enunțe principii doctrinare.
Mă veți acuza de misoginism și antifeminism!
Nu aveți dreptate, cu o soție pe care o ador și 10 fete bine crescute dintre care 8 măritate și cu 15 nepoți dintre care 6 nepoțele, NU, nu am cum să fiu misogin!
Antifeminista, DA!
Pentru că nu cred că locul unei femei este în situații sau poziții care să-i diminueze feminitatea, să-i degradeze sensibilitatea și să-i corupă prevalența emotivă a procesului ei de a gândi, de care nu bărbații avem tot atât de mare nevoie cât au. ele nevoie de spiritul nostru accentuat rațional.
Mai mult, nu cred că este locul unei femei să ia decizii de viață și de moarte în dreptul băieților noștri, nu îi stă și nu ar trebui să-i stea în caracter și în putință!
Decizia de a merge la război este pentru bărbați de către bărbați și gata!
Chestiunea cu mama voievodului care l-ar fi gonit de la castel deși era flămând, înfrigurat și rănit…
Iată de ce… NU
Este punctul meu de vedere și risc să îl am și să-l susțin!
- Aș putea vreodată vota o declarație antisemit, naționalist (doar dacă este fanatic de tip legionar) sau un pro rus? NU, NU și NU
Pe de altă parte știu că poziția de președinte al României este destul de mică și îngrădită comparat cu America de exemplu.
În România președintele poate face nu cu mult mai mult decât să vorbească.
Iată de ce Klaus Iohannis este lipsit de popularitate, că a vorbit prea puțin, iar Traian Băsescu la fel, poate pentru că a vorbit prea mult.
Însă ceea ce spune președintele contează, formează opinii. Vă aduc aminte de declarația lui Iohannis după votul anti familie tradițională. Deh, când vorbește, zice!
Poate președintele României să creeze lagăre de concentrare? Poate să asasineze cetățeni indezirabili la drumul mare? Poate să dea România Rusiei și să desființeze bazele militare americane? Nu prea cred, m-aș mira.
Acum, chestiile cu conspirații, extratereștri, masonerii și alte misticisme sunt discutabile, pe aici pe colo chiar de înțeles, mai ales în urma isteriilor de la Covid și vaccinurile fantomă, între apă chioară și experimente.
Mai mult, că am devenit o mină de resurse pentru Europa (ar fi fost bine pe gratis, dar se pare că îi și plătim să nu ia materiale prime) este deja vădit. Un pic de garduri de protecție în jurul țării n-ar fi chiar un lucru rău…
Declarațiile domnului Georgescu sunt pe aici pe colo, atât cât am putut vedea, contestabile.
Declarațiile doamnei Lasconi sunt, tot pe aici pe colo (când înțelegi ce zice) insuportabile pentru un creștin conservator convins.
Îi aștept pe ambii să retracteze sau să clarifice.
Nu au prea mult timp…
Într-o notă de spiritualitate absolut obligatorie, știm ca Dumnezeu este în control, Suveran și infinit!
Doar să nu devină un paravan de spiritualitate falsă, în spatele căreia să devenim iresponsabili!
Cristian Ionescu