Articole Diaspora Română Creștină

Cristian Ionescu ◉ DIN APROAPE ÎN APROAPE… PÂNĂ UNDE?

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Cristian Ionescu ◉ DIN APROAPE ÎN APROAPE… PÂNĂ UNDE?

Deci, există o anumită entitate care și-a însușit copyright pe o anumită scriere.

Cine i l-a oferit? Autorul? Caz închis. Simplu.

O instituție care publică, de unde are dreptul de a tipări? Sau de a traduce scrierea respectivă…

De la autor? Caz închis. Simplu.

Dacă scrierea este milenară, compilată de la zeci de autori (și aceștia proclamând inspirație divină, deci dând drept de autor lui Dumnezeu) și pusă împreună (canonizată în cazul Bibliei) de un anumit consiliu sau sinod, tradusă prin porunci uneori regale, tradusă și tipărită arbitrar de-a lungul secolelor, trecând prin valuri de interdicții și prigoniri, traversată peste granițe ostile și împrăștiată când și cum, uneori cu paginile, deci, în acest caz, vreo societate care și-a arogat vreun drept și pretinde monopol asupra operei… ne poate arăta și nouă vreun document prin care au fost împuterniciți să-și asume acest drept, să zicem… de la Dumnezeu? Sau, mă rog, măcar de la vreun proroc sau apostol?

Până când veți aduce acest fel de documente, faceți-o pe snobii cu orice carte vreți voi, dar NU cu Sfintele Scripturi!

Dumitru Cornilescu a fost susținut financiar pentru traducere, măcar că nu a primit nici el vreo dezlegare din partea surselor originale.

Iar dacă este vorba de sursele originale, mandatul universal oferit de Marele Autor este clar:

Marcu 16:15 Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea și propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

2 Corinteni 1:13 Nu vă scriem altceva decât ce citiţi și cunoașteţi. Și trag nădejde că până la sfârșit veţi cunoaște…

Coloseni 4:16 După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi așa ca să fie citită și în Biserica laodiceenilor; și voi, la rândul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodiceea.

Până la urmă, din aproape în aproape, dacă e vorba de autor, să-mi arătați și mie de unde vin aceste legi cu privire la copyright, nu în ce privește cărțile de tot felul, ci Biblia! Din aproape în aproape până la autorii umani și Autorul Divin!

Orice alt fel de legi, aplicabile cui și cum sunt neavenite atunci când vorbim despre Cuvântul lui Dumnezeu!

Acum, scrieți ce vreți că nu vă doare mintea…

Cristian Ionescu