Răspunsurile posibile cu privire la sensul căsătoriei au rădăcini culturale și sociale foarte variate. În mod repetat, în diverse culturi și timpuri, se spune că ne căsătorim pentru că: așa este ordinea firească a lucrurilor; ne-o cere societatea sau familia; așa reușim să rezolvăm onorabil problema sexualității; în acest mod ne asigurăm continuitatea numelui și a speciei; astfel se poate organiza societatea umană în mod coerent și stabil etc.

Când citim textul biblic, pare că orizontul căsătoriei este legat strict de istorie: „Căci la înviere nici nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri” (Mt. 22:30). Pentru unii, o asemenea perspectivă este o ușurare, căci viața de familie poate fi o adevărată provocare. Dimpotrivă, pentru alții pare a fi lipsită de logică o limitare doar în istorie a iubirii dintre doi parteneri care au ales să trăiască împreună taina căsătoriei. Logic ar fi ca experiența din lume să continue în escaton și fiecare să își poată onora legământul etern al iubirii. Însă indiferent de poziția adoptată, probabil că cel mai important este să încercăm să ne însușim o accepțiune asupra sensului căsătoriei, cel puțin pentru existența umană din lume.

Continuarea pe www.danutj.wordpress.com