Semnele vremurilor Diaspora Română Creștină

Emil Ciubotariu ◉ GERMANIA DEMOCRATICĂ?

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Emil Ciubotariu  ◉ GERMANIA DEMOCRATICĂ?

Cazul familiei "Furdui"  a fost și este analizat, interpretat de foarte multe persoane, unele cu un rol bine intenționat în ajutorarea acestui caz, iar alții doar cu dorința de a acuza o  posibilă corecție nepotrivită a unor părinți asupra copiilor lor. Nu există argumente clare pentru a întări afirmația vreunui tip de abuz, pentru ca ar fi fost  necesare anumite probe validate și confirmate de autoritățile în măsura, însă ceea ce pot afirma este ca această familie a subit diferite abuzuri din partea instituției Jugendamt. Chiar de la început s-au folosit de anumite metode ilegale pentru a lua copiii din casa părinților creând o adevărată dramă desparțindu-i.

În tot acest timp, aproape un an de zile atât copiii, cât și părinții au suportat abuzuri emoționale și psihologice de care nimeni nu s-a ocupat. Dacă am evalua criteriile după care și-au ghidat intervențiile această Instituție am realiza ca nu au de-a face cu sprijinul sau suportul care vizează binele individului in societate, dar nici  binele in sistemul  familial, care ar trebui sa fie nucleul sănătos al societății. Au distrus la propriu această celula de bază care avea o armonie,o liniște proprie și nu au căutat  o reconstituire ci doar  o divizare a familiei.

Cel mai noua amănunt în acest sens fiind constituit de hotărârea ilegală, în absența părinților și a avocaților familiei, de a oferi tutelă absolută asupra copiilor celor de la Jugendamt!

Nu putem decât sa condamnăm o asemenea abordare abuzivă din partea celor de la Jugendamt și să ne unim forțele, toți cei cu inima bună pentru a fi prezenți la un amplu protest pe data de 27.02.2022 in micuțul orășel Walsrode începând cu orele 12:00!

Dacă ne-am îndrepta atenția către ceea ce specialiștii din analiza emoțională, psihologică spun, am realiza că abuzul emoțional, psihologic are un impact mult mai puternic, negativ asupra dezvoltării individului, decât cel fizic. Acum întrebarea mea este:  A dorit Jugendamt binele acestor copii, acestei familii sau distrugerea lor?! După această lungă perioadă de agonie, traume emoționale, separări  mi se pare ca răspunsul este  atât de mult în defavoarea alegerilor acestei Instituții încât chiar ne  dorim  o tragere la răspundere asupra legitimității intervențiilor Jugendamt. Încep să înțeleg că democrația în "minunata Germanie" a fost doar o expresie de suprafață a unui popor ce încă zace în ideea unei doctrine rasiste, progresiste!

Am impresia ca ei au lucrat doar la ceea ce au decis de la început: dezintegrarea familiei, aducerea  membrilor ei în stadiu ridicat de stres psihologic și  deteriorare emoțională. Acesta este în concepție germanică "interesul suprem al copilului"!

Credem ca această familie și-a găsit resurse în ceea ce au construit împreună pana în momentul separării și astfel au reușit sa depășească acest an greu prin care au trecut!

Dumnezeu să-i întărească pe Camelia și Petru!

Dumnezeu să ne sensibilizeze inimile sa fim pe 27.02.2022 la Walsrode împreună!

Noi cei din Roma vom fi acolo!

 

Emil Ciubotariu,

Roma, Italia

 

 

Vezi AICI peste 130 de articole despre

Cazul FURDUI!