Când am ajuns duminică la Dâlga, cu greu îți făceai loc pe străduța înțesată de oameni care veniseră să vadă minunea: o casă ridicată din temelii, complet mobilată, în 8 zile.
Tinerii noștri se rezemau unul câte unul, istoviți, cu ochii încercănați de efortul imens pe care l-au depus. Au lucrat 17 ore pe zi într-un ritm pe care îl poate avea doar dragostea dată de Dumnezeu.
În fața casei, peste drum, cimitirul stă tăcut ca un avertisment că deși alergăm mereu după pământ, pământul ne va avea într-o zi, pe noi toți.
Cornel era de neoprit. Deși se vedea limpede oboseala, era evident pentru toți cei din jur că puterea care îl ține în picioare pe el, cât și pe ceilalți era dată de Dumnezeu.
Niciodată nu am vrut să construim doar o casă, deși e important ca cea mai săracă familie din localitate, cu cei 10 copii să aibă un adăpost decent. Noi am vrut să zidim o mărturie a dragostei lui Dumnezeu care se dăruiește, se sacrifică, se ostenește pentru cei trudiți și împovărați.
Nu am lăsat în urmă doar o casă, ci o mireasmă a iubirii lui Dumnezeu, o nădejde pentru cei apăsați de poveri, o laudă pentru Dumnezeu nostru cel viu, o dovadă a unității într-o lume divizată și măcinată de egoism.
M-a întrebat o surioară cu îngrijorare dacă vor ajunge pachetele alimentare pentru cei care umpleau strada până la refuz... Am zâmbit, amintindu-mi că am aveam în cont 2000 de euro când am demarat construirea casei. Proiectul era estimat cam la 27.000 euro. Într-un final am cheltuit 39.765 euro. Cu El totul este posibil. Să răsplătească Dumnezeu tuturor celor care au fost părtași nouă în această lucrare.
După ce am dăruit celor 200 de copiii pachete și biblii, au mai rămas încă pungi de împărțit.
Nu am vrut să construim oricum, ci așa cum am învățat de la El: folosind tot ce este mai bun. Casa are tot ce trebuie: centrală, boiler, hidrofor, filtru, pompă, rezervor de apă de 500 litri, puț de adâncime, mobilă completă pentru fiecare cameră, electrocasnice...
E toamnă.
Nu mă simt încolțit de tristețe pentru că Samaritenii Renovațio rodesc. Biserica Renovatio rodește. Duminică a fost o zi obișnuită: 5 suflete s-au botezat, doi tineri s-au căsătorit, o casă a fost dăruită unei familii. Noi, biserica, tu și cu mine, suntem cea mai frumoasă lucrare a lui Dumnezeu.
Am scris cu un singur gând. Îmi doresc cu ardoare să fim cu adevărat o lumină a lumii care se scufundă în întuneric. Îmi doresc ca dragostea lui Dumnezeu care locuiește în noi să aducă bucurie celor lipsiți.
Sper să dai voie Duhului Sfânt să îți vorbească prin această lucrare: tu ce ai mai rodit pentru Dumnezeu?
Fiți binecuvântați pe deplin!
Florin Ianovici



%20%23%20MM.gif)





