Florin Iosub ◉ Biserica, victimă colaterală în chestiunea carantinărilor zonale...

A fost o vreme când carantinările zonale nu au inclus și slujbele religioase printre restricții (nu că acestea nu ar fi fost deja restricționate prin legea 55/2020 și ordinele comune ale MAI și MS). În ultima vreme însă, autoritățile dau dovadă tot mai mult de necunoaștere și/sau ignoranță în domeniul drepturilor și libertăților fundamentale: libertatea religioasă este un drept fundamental reglementat prin Constituție și nu poate fi restricționat prin măsuri/ordine administrative! Poate autoritățile nu înțeleg că libertatea religioasă nu este o chestiune seacă, politică, ci o chestiune care reglementează sănătatea cuiva pe toate planurile: fizic, mental și spiritual.

Susținem autoritățile în lupta împotriva pandemiei, dar nu acceptăm disprețul manifestat la adresa slujbelor religioase: dacă mall-urile și magazinele pot fi deschise publicului 10-12 ore/zi, 7 zile/săptămână, pot fi deschise publicului și bisericile 2-3 ore/duminica. Cu mască, cu distanțare, cu dezinfectarea și aerisirea spațiilor folosite etc., Biserica poate fi un bun partener în depășirea acestei situații. Mai mult, Biserica se implică activ în ceva ce autoritățile nu au făcut (sau poate nu știu eu bine) în toată această perioadă: Biserica se ocupă de sufletul și de psihicul oamenilor. Frica de îmbolnăvire, frica de spitalizare, frica de izolare, frica de moarte sau de pierdere a cuiva drag, chiar și epuizarea personalului din sistem, nu se tratează numai cu medicamente, ci și cu rugăciune, cu consiliere, cu comuniune și cu Scriptura. Aș vrea să vă și eu ce soluții au oferit autoritățile în toată această perioadă persoanelor anxioase, depresive, epuizate sau cu alte probleme de sănătate psihica. Cum i-au susținut inclusiv pe cei din sistemul medical care nu mai fac față presiunilor psihice în lupta cu pandemia? Ce au făcut pentru pentru alte categorii de persoane afectate: șomeri, victime ale abuzului domestic, copii și părinți “terorizati” de școala on-line? Mersul la psiholog sau la psihiatru încă e un tabu în România. Când întâlnesc oameni epuizați și storși de puteri nu mă întreabă nimeni de vreun program de stat pentru recuperare psihică, ci îmi cere să mă rog pentru situația respectivă. Asta spune multe!

Nu suntem împotriva sistemului, nici împotriva măsurilor luate în cunoștință de cauză și cu respectarea legilor. Nu pornim de la prejudecata că cineva, dacă nu e religios, își bate joc de oamenii religioși, sau că progresismul e de vină pentru măsurile anti-religioase. Vreau să fiu de bună credință și să cred că e doar necunoaștere, neînțelegere sau ignoranță. Cred că încă se mai pot schimba lucrurile pentru a nu mai fi tratați ca card de credit pe care unii îl folosesc doar atunci când și-au consumat creditul față de populație și au nevoie de un extra credit (ex. campania de vaccinare - Biserica a devenit brusc esențială și invitată la discuții).

Înțelegem că situația medicală e dificilă, că numărul de locuri libere în spitale e tot mai redus, că epuizarea e maximă, dar a ne limita doar la ceea ce ține de existența fizică e o mare greșeală. Abordarea integrativă a soluțiilor ar trebui să includă și aspectul spiritual/religios, asta dacă vrem să fim sănătoși și întregi la minte și după ce vom ieși din pandemie.

P.S. (Ca să ne mai și descrețim frunțile, că suntem prea încordați: am scris rar, ca să citească și cei care citesc/înțeleg mai greu!)

Florin Iosub

20 aprilie 2025