
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică, că liberalii trebuie să sprijine valorile tradiţionale ale românilor, precum familia și Biserica și trebuie să promoveze morala creștină.
El a mai spus că PNL este un partid născut din „fibra acestui popor”.
„Trebuie să fim un partid care să fie puternic legat de biserică, un partid care să promoveze morala creştină ca fundament al moralei publice. Noi trebuie să fim un partid care să sprijinim toate valorile tradiţionale ale românilor, valori cum sunt familia, biserica, satul românesc, comunitatea. Noi suntem un partid care nu are voie niciodată să-şi uite trecutul. Noi trebuie să fim partidul care să se bată, aşa cum s-a bătut Brătianu la negocierile pentru pace riscându-şi funcţia de prim-ministru pentru a apăra interesele fundamentale ale României în faţa oricărui partener atât de la nivel european, cât şi de la nivel internațional.
Noi trebuie să promovăm imaginea României, interesele României, să transformăm într-adevăr România într-un partener respectat, apreciat, care să aibă un cuvânt greu de spus şi un partener care să aibă forţa să-şi atingă forţele în parteneriatul pe care îl avem atât la nivelul NATO, cât şi UE”, a declarat Orban.
Actualul lider, aflat în confruntare directă pentru șefia partidului cu premierul Florin Cîțu, a spus despre partenerii de guvernare de la USRPLUS că nu par „născuți aici”.
Avem nişte parteneri de guvernare care de multe ori parcă nu s-au născut aici. Nu i-am văzut la Ziua Drapelului naţional, nu i-am văzut la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol al naţiunii române, ca să nu spun că nu i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând cruce”, a spus Orban, duminică, la şedinţa de alegeri interne din cadrul Organizaţiei PNL Bacău, făcând referire la colegii de guvernare din USR PLUS.
„Noi suntem altfel, noi suntem un partid care este născut din fibra poporului român, un partid care ține cont de toată matricea componentă a personalităţii României”, a continuat liderul PNL.
Un indiciu că tabăra progresistă din PNL este cu arme și bagaje de partea lui Florin Cîțu este că Mara Mareș, una dintre cele mai vocale susținătoare ale homosexualității din partid, a fost numită Consilier de Stat în Cancelaria premierului.
Ea a și susținut un discurs lacrimogen în favoarea lui Florin Cîțu. Același lucru l-a făcut și progresista Alina Gorghiu, singurul liberal care a votat în senat pentru educația sexuală obligatorie.
Un alt indiciu poate fi acela că în timp ce parlamentarii PNL au votat în majoritate contra proiectului educației sexuale obligatorii, susținut de președintele Iohannis, premierul Florin Cîțu a anunțat imediat că-l va impune prin ordin de Ministru.