%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
În fiecare dintre noi există impulsul de a răspunde răului cu rău. E aproape reflex: cine ne rănește, merită să fie rănit. Totuși, chemarea creștină merge în direcția opusă. Adevărata puterea nu stă în a avea ultimul cuvânt, ci în a ști când să nu-l rostești.
Primul pas în biruința asupra răzbunării este alegerea conștientă de a opri lanțul reacțiilor. Când cineva nu vorbește dur sau nu nedreptățește, avem ocazia să devină „punctul de oprire”. Tăcerea nu este slăbiciune, ci control. În acele momente, nu celălalt nu definește reacția, ci caracterul nostru. A nu răspunde imediat înseamnă a câștiga timp și stăpânire de sine.
Dar credința nu se oprește la pasivitate. Suntem chemați nu doar să nu întoarcem rău pentru rău, ci să facem bine în mod intenționat. Asta schimbă totul. Un cuvânt blând, o atitudine respectuoasă sau chiar un gest de bunătate față de cel care ne-a rănit devin acte de eliberare. Nu pentru că celălalt le merită, ci pentru că noi alegem să trăim altfel. În felul acesta se clădește și unitatea în biserică: prin inițiativa de a face bine, chiar când nu este ușor.
Un alt pas esențial este să căutăm pacea. Nu rămâne doar de noi, dar atitudinea noastră poate deschide sau închide uși. A căuta pacea să vrea să renunțăm la dorința de a câștiga dispută și să alegem relația în locul orgoliului.
Mai mult, suntem chemați să ne încredem în Dumnezeu și să-I lăsăm Lui judecată. Răzbunarea pare satisfăcătoare pe moment, dar nu încarcă sufletul și nu leagă de rău. Când renunțăm la ea, demonstrăm că avem încredere că Dumnezeu vede, știe și va face dreptate la timpul potrivit.
Modelul suprem rămâne Isus Cristos. În fața nedreptății, nu a răspuns cu ură, ci cu dragoste. În loc să se apere, sa încredințat Tatălui. Puterea Lui sa văzut nu în reacție, ci în răbdare și har.
Biruința asupra răzbunării nu este ușoară, dar este posibilă. În fiecare alegere de a tăcea, de a face bine și de a lăsa judecată în mâna lui Dumnezeu, devenim mai liber și mai asemănători cu El. (PC Jani Kardos)
