Știri interne Anunțuri decese

Pastorul Elisei Bora a plecat în veșnicie!

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Pastorul Elisei Bora a plecat în veșnicie!

Cu durere ne despartim pentru o vreme de acela care este fratele nostru Elisei Bora. Un castig pentru cer, o pierdere pentru pământ. O pierdere pentru familia lui pe care a iubit-o, și a îngrijit-o cu dăruire. O pierdere pentru biserica lui Christos, pentru care a trăit, o pierdere pentru cei necăjiți pe care ia hranit și îmbrăcat, dar a adus un rod bogat pentru împărăția lui Dumnezeu.

Ii mulțumim lui Dumnezeu pentru impactul etern pe care fratele Elisei Bora l-a avut în viața multor suflete. De asemenea Dumnezeu i-a dat harul să-l împuternicească în slujire pe fiul sau Cornel, înainte sa plece la Domnul. Va lipsi familiei, bisericii și prietenilor. Ne rugam ca Dumnezeu sa mângâie familia îndurerată cu speranța revederii.

“M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel Drept, în ziua aceea, şi nu numai mie, ci tuturor celor care vor fi iubit arătarea Lui.” – 2 Timotei 4:7-8

Passion for Christ

 

Pe pastorul Elisei Bora, l-am apreciat mult de la prima întâlnire, când a fost invitat să predice acum aproximativ 20 de ani pe când Biserica Betania era pe strada Scorțarilor. De la prima predică pe care am ascultat-o de la dumnealui am simțit că e o voce profetică, un glas blând dar autoritar în același timp. Ulterior a mai slujit de câteva ori în actuala locație a Bisericii Betania (str. Barbusse nr. 63-69). Din scurtele întâlniri cu dumnealui mi-am dat seama că e un familist convins, un bărbat plin de pace, un adevărat păstor, care era extrem de interesat de fiecare membru din biserica sa.

Ultima dată ne-am întâlnit în 29 ian. 2023, la slujba de dimineață…

Cum am intrat în Biserica Penticostală din Mediaș a venit la mine și m-a îmbrățișat cu atâta drag, avea un zâmbet plin de Cer. Parcă și acum îl aud, îl vâd, îi resimt încurajările de dinainte de mesaj și din timpul mesajului biblic.

Abia acum realizez că dumnealui a fost pentru România (și chiar pentru diaspora română), un fel de Iahazaiel din 2Cor. 2:15-17, profetul lui Dumnezeu trimis cu precizie pentru a încuraja, a îmbărbăta și a îndrepta privirile noastre spre Hristos. Mai mult, a trăit și a lucrat ca un adevărat Elisei al generației contemporane. Chiar dacă a fost ales pastor (o slujbă deloc ușoară), nu a uitat să rămână și profetul lui Dumnezeu!

Dumnezeu ne-a învățat prin traiul acestui bărbat de excepție că nu contează cât trăiești, ci cum, și mai ales pentru cine.

Ne rugăm pentru mângâierea familiei, a Bisericii din Mediaș, și a întregii frătietăți care l-a cunoscut.

LA REVEDERE, frate profet, păstor și prieten, Elisei Bora! Ne vom revedea pe plaiurile Cerului, despre care ne-ai profețit și predicat cu atâta pasiune!

Caleb Nechifor