
Ce faci când biserica îți murdărește conștiința? Ce faci când biserica devine vârful de lance al imoralității? Ce faci când biserica răspândește confuzie în loc de claritate?
Acestea sunt întrebări retorice, fără îndoială, dar necesare. Mi-au fost generate de știrea, chiar șocantă, că Biserica Episcopala din SUA a adoptat o rezoluție în luna iunie care acceptă schimbarea sexului biologic la „copiii de orice vârstă”. [Link: https://thepostmillennial.com]
Ce cuvinte de ripostă ori dezaprobare am putea folosi să ne exprimăm indignarea? Probabil cuvintele Mântuitorului rostite acum 2000 de ani, că Ziditorul, nu omul, l-a făcut pe om de doar două feluri, „parte bărbătească și parte femeiască” și să amintim Bisericii Episcopale, la fel ca și Mântuitorul, că „la început nu a fost așa”.
Amintesc, de asemenea, că revoluția sexuală a rupt biserica Episcopala în două: ramura „progresistă" cu influență pe coasta de Est și Vest, și ramura conservatoare cu centrul de gravitate în Texas.
Peter Costea