Articole Semnele vremurilor

Proiect de lege: Educația sexuală predată de la grădiniță și despre identitatea de gen începând cu clasa a 2-a

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Proiect de lege: Educația sexuală predată de la grădiniță și despre identitatea de gen începând cu clasa a 2-a
Un nou proiect de lege introdus în Senatul din New York, sponsorizat de un proaspăt democrat, ar putea face obligatorie educația sexuală începând cu copiii de cinci ani, atât în școlile publice, cât și în cele finanțate de stat, iar copiilor să li se predea despre identitatea de gen începând cu clasa a doua.

Senatoarea Samra G. Brouk a introdus proiectul de lege S2584A în Senat, și pretinde o metodă de instruire complexă despre educația sexuală, pentru elevii din K-12 [clasele I-XII]. Proiectul de lege presupune o metodă de instruire, conform unei programe model pentru educație sexuală, care se conformează cu „conținutul și standardele naționale ale educației sexuale”.

„Programa educației sexuale abordează subiecte precum relațiile sănătoase, imaginea corpului și stima de sine”, a scris Brouk într-o justificare a proiectului de lege.

La grădiniță, lecțiile par a aborda teme simple despre prietenie și comunicare, însă le oferă copiilor elementele de bază de care ar avea nevoie mai târziu, în gimnaziu și liceu, privind consimțământul și sănătatea sexuală. La vârste mai înaintate, aceste lecții includ probleme de sănătate, cum ar fi prevenirea sarcinii nedorite și a infecțiilor cu transmitere sexuală (ITS).

Proiectul de lege urmărește să formeze o punte între școlile de stat cu recomandările privind educația sexuală date de către Sexuality Information and Education Council din Statele Unite, un grup liberal care pledează pentru „Schimbare socială prin educația sexuală”.

Standardele actuale ale grupului propun ca școlile publice și cele finanțate de stat să predea „identitatea de gen” copiilor de clasa a doua.

Conform graficului de standarde al organizației, copiii până la sfârșitul clasei a doua ar trebui să poată „defini identitatea de gen și stereotipurile și rolurile bazate pe gen”. Tot de la această vârstă, elevii ar trebui să fie capabili să „discute despre gama variată de posibilități în care oamenii își pot exprima genul și modul în care stereotipurile și rolurile bazate pe gen pot limita comportamentul”.

Până la sfârșitul clasei a cincea, standardele consiliului solicită elevilor să fie în măsură să „explice diferențele dintre cisgender, transgender, gen nonbinar, gen expansiv și identitatea de gen”. De asemenea, aceștia ar trebui să poată explica faptul că „expresia genului și identitatea de gen există de-a lungul unui spectru”.

Tot până la sfârșitul clasei a cincea, standardele presupun ca elevii să poată descrie „rolul hormonilor în schimbările fizice, sociale, cognitive și emoționale în timpul adolescenței și rolul celor care opresc pubertatea tinerilor care se identifică ca transgender”.

Până la sfârșitul clasei a opta, elevii ar trebui să poată „defini identitatea sexuală și să explice o serie de identități legate de orientarea sexuală (de exemplu: heterosexual, bisexual, lesbian, gay, queer, twospirit, asexual, pansexual)”.

„Prin politici, susținere, educație și eforturi strategice de comunicare, SIECUS [Sex Ed for Social Change] prezintă educația sexuală ca un factor pentru schimbarea socială – contribuind la o lume în care toți oamenii pot accesa și se pot bucura de propria lor libertate sexuală și reproductivă”, susține consiliul. „Calitatea educației sexuale merge dincolo de furnizarea de informații. Aceasta oferă tinerilor oportunități de a-și explora propriile identități și valori, împreună cu valorile și convingerile familiilor și comunităților lor”.

Michael Reilly, un membru republican al comitetului de educație, a fost citat de The New York Post spunând că „lăsând organizația la cârmă curriculumului” prezintă o îngrijorare.

În plus, avocatul de drept al familiei din Manhattan, Ken Jewell, care are doi copii care frecventează școlile publice din New York, a numit proiectul de lege „indecent”.

„Acestea sunt lucruri pe care copiii la acea vârstă nu sunt capabili să le înțeleagă” a declarat el pentru gazetă.
Proiectul de lege pimește opoziție din partea organizației de susținere a drepturilor studenților New York City Parents Union. Sam Pirozzolo de la New York City Parents Union a spus că constituția statului nu garantează că „trebuie să ne pregătim copiii să-și schimbe sexul dacă vor”.
„Avem școli în care 95% dintre copii nu știu să citească sau să se descurce la matematică măcar la nivelul clasei, iar acum vor să aducă aceste probleme complicate ale justiției sociale?” a declarat acesta pentru The New York Post.
Asemenea altor 22 de state, New York nu are deocamdată o cerință statală pentru educația sexuală, lăsând școlile să decidă la nivel local.
În decembrie anul trecut, mulți și-au exprimat îngrijorarea după ce United Nations Population Fund a lansat noi îndrumări privind prorgama educației sexuale, oferind un cadru de educație sexuală pentru elevi, în afara clasei.

După ce au enumerat o varietate de scenarii în care părinții și tutorele copilului vor învăța programa educației sexuale alături de copiii lor și vor instrui alți părinți cu un astfel de curriculum, autorii curriculumului și-au exprimat îngrijorarea conform cărora părinții „doresc ca copiii lor să se conformeze normelor de gen predominante (proporții care sunt de obicei inegale)”. Ei au insistat că „programele trebuie, prin urmare, să ajute părinții/tutorii să modeleze atitudini și norme de gen mai egale”.

Dr. Rebecca Oas, director de cercetare pentru centrul social și conservator Center for Family and Human Rights, consideră că este un efort pentru a se asigura că elevii din întreaga lume „vor primi educația sexuală controversată a U.N, oriunde s-ar afla”.

?„Una dintre problemele majore în privința acestui lucru este că programa educației sexuale este o încercare de a educa copiii prin prisma sexualității, spre deosebire de o predare în care sexualitate face parte dintr-un întreg”, a declarat Oas în decembrie, pentru CP. „Nu se rezumă totul la asta”.