Ne bucurăm de câteva decenii că trăim în ”societatea informațională”. Halal informațională.

Dacă invazia în Ucraina a demonstrat ceva dincolo de pregătirea și calitatea absolut execrabilă a ostașilor Kremlinului, a probat cât de ușor ne lăsăm fraieriți, cât de lesne fugim de realitate în societatea informațională, cât de amplu e evazionismul nostru, cât de temeinică e automințirea și cum autoamăgirea a atins culmi nebănuite nu doar în imperiul propagandei lui Putin.

Că se găsesc în cel din urmă zeci de mii care să-l celebreze pe un imens stadion pe dictator și războiul lui de agresiune infam și scelerat, cu tot cu munții de cadavre în care a transformat mii de civili complet nevinovați, nu e uimitor. La rigoare, sunt inșii luați cu arcanul și duși pe stadion pe model comunist, sub amenințarea repercusiunilor profesionale ale unei eventuale absențe.

Pe urmă sunt derutații. Cei care habar nu au pe ce lume sunt și cred, văzând falsul entuziasm din jur, că ar greși, că ar fi odioși, dacă nu s-ar ralia la zelul ucigaș, la fanatismul imbecil al celor din jur.

Li se adaugă prostiții. Nu degeaba e Maskirovka o tradiție rusească. Nu degeaba singura armă strategică funcționând de minune la ruși e dezinformarea, propaganda, războinicii hibrizi. Și nostalgicii. Right or wrong, my country! Sau dacă nu e țara mea poate e țara care i-a salvat pe ai mei. De pildă, în cel de-al Doilea Război Mondial. Că Putin dă semne să îl repete acum pe Hitler, fie nu le dă prin cap, fie se agață de orice pai ca să raționalizeze, să se mintă, să refuleze.

Apoi, există și printre ruși drojdia care mutilează și fața societății românești, cea trecută prin cuzism, legionarism, antonescianism și național-comunism. E pegra gospodinelor bătând din palme la vederea minerilor violatori și ucigași de pe bulevardele mineriadei bucureștene din 13/15 iunie 90. Fața slută a acestui tip de colectivism imprimă unora din straturile acestor popoare chipul lor filetist, fascist, al ultranaționalismului îmbăiat în fundamentalism infect.

Semnul inconfundabil al slăbiciunii unei dictaturi

Continuarea pe www.petreiancu.wordpress.com