Știri interne Conferințe/Seminarii

Simpozion academic la Institutul Teologic Penticostal București

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Simpozion academic la Institutul Teologic Penticostal București
Institutul Teologic Penticostal din București are onoarea de a organiza un eveniment academic deosebit în zilele de 12-13 martie 2025, pentru a marca cinci secole de la apariția mișcării anabaptiste, un moment crucial în istoria creștinismului protestant, dar prea puțin avut în atenția teologilor și istoricilor din zilele noastre. Această mișcare, al cărei punct de pornire a fost 21 ianuarie 1525 (prin oficierea primului botez adult, chiar împotriva deciziei autorităților din Zurich), reprezintă o etapă semnificativă în efortul de a duce mai departe Reforma Magisterială printr-o aliniere riguroasă la Sfintele Scripturi.

Mișcarea anabaptistă și moștenirea sa constituie un capitol esențial în istoria Reformei protestante din secolul al XVI-lea. Cu toate acestea, aceste subiecte rămân insuficient studiate, deși mișcarea anabaptistă a reprezentat un pilon important al transformărilor religioase și sociale din acea perioadă.

Acest eveniment dorește să ofere un cadru academic pentru o reflecție necesară asupra contribuțiilor mișcării anabaptiste la istoria protestantismului și la redescoperirea unor adevăruri esențiale ale credinței creștine. Totodată, simpozionul reprezintă o oportunitate de a explora relevanța acestor principii pentru biserica contemporană.