Dragi tineri de pretutindeni,
Avem încântarea de a vă anunța că, la fel ca și anii trecuți, Biserica "Sfânta Treime" Săcel va organiza o tabără de vară pentru tineri.
Cu acest prilej avem, totodată, și bucuria de a vă invita să fiți împreună cu noi parte din această tabără, care se va desfășura în prima săptămână a lunii iulie, în comuna Mărișel, Munții Apuseni, județul Cluj.
Pe de-o parte, activitățile taberei noastre vor înflori în jurul temei taberei "Dacă sunt viu, înseamnă că și trăiesc?", concretizându-se atât într-o serie de conferințe, alături de invitații noștri care ne vor onora cu prezența domniilor lor, adică, prof. Nicolae Geantă, Părintele Conf. Univ. Dr. Iacob Coman și pastor Vali Rogoveanu, cât și în alte tipuri de abordare, vorbind despre viața fizică, viața spirituală, viața veșnică și alte subiecte.
Pe de altă parte, vom desfășura activități fizice colective și pe grupe în cadrul programului taberei, care vor consta în jocuri diverse: volei, fotbal, tenis de masă și altele, complexul Mărișel punându-ne la dispoziție teren de volei, teren de fotbal, sală pentru jocuri de societate, plus alte facilități care vor înlesni petrecerea unui timp frumos împreună, crezând că acesta va contribui la dezvoltarea ființelor noastre în toate dimensiunile existenței omenești.
Tabăra este nonconfesională, iar abordarea noastră va fi una inclusivistă, astfel încât cui își va dori să participe să nu-i fie împiedicată această bucurie de neajunsuri financiare sau de alt fel.
De aceea, dacă întâmpini probleme în acest domeniu, în drumul tău înspre tabără, contactează-ne în privat, sau dacă ești dintre aceia care dorește să favorizeze participarea la tabără a celui cu resurse insuficiente, poți să îi oferi un mic ajutor, pentru a vă întâlni în tabără.
Așadar, așteptăm confirmarea prezenței voastre, care va consta și în achitarea unui avans în valoare de 100 de lei, până în data 1 iunie 2023. Dar locurile fiind limitate, principiul înscrierilor va fi primul venit-primul servit, de aceea există posibilitatea ca locurile să fie ocupate înaintea dății limită pentru înscrieri.
Vă așteptăm cu drag!
În nădejdea întâlnirii cu bine,
Biserica "Sfânta Treime" Săcel
Înscrierile se vor face la oricare dintre următorii:
- Marius Ilea: 0748 778 591
- Rebeca Ilea: 0754 787 142
- Sorin Arion: 0731 772 909
- David Pașc: 0742 352 312
- Timotei Ilea: 0751 663 723



%20%23%20MM.gif)





