Știri interne Turnee

"Taina Paștelui” - o călătorie emoționantă pe urmele Domnului Isus Hristos ◉ Turneul Național 2024

elefant.ro%20
evomag.ro%20

„Taina Paștelui” reprezintă un proiect de evanghelizare unic în România, care transmite adevărurile biblice prin intermediul artei teatrale.

Astfel, spectacolul de teatru „Taina Paștelui” își poartă spectatorii într-o călătorie captivantă, ilustrând cel mai important eveniment al creștinismului: jertfa Domnului Isus Hristos pentru păcatele omenirii și triumful Mântuitorului asupra morții.

Conceput special pentru copiii cu vârsta între 6 și 12 ani, și potrivit totodată întregii familii, proiectul își propune să transmită nu doar povestea adevărată, ci și înțelesul profund al Paștelui: împăcarea omului cu Dumnezeu prin sacrificiul Mielului lui Dumnezeu.

„Taina Paștelui” transcende  interpretarea scenică, oferind o profundă experiență emoțională și spirituală.

De la intrarea Domnului Isus Hristos  în Ierusalim, urmată de vânzarea și patimile Sale, până la momentul culminant al Învierii, spectacolul aduce în fața publicului tabloul vibrant al evenimentelor care au transformat cursul istoriei, fundamentând astfel credința creștină.

Din distribuția spectacolului fac parte numeroși actori iubiți de  către publicul român: Mihai Gruia Sandu în rolul lui Pilat din Pont, Florin Kevorkian în rolul preotului Caiafa, Corneliu Ulici în rolul lui Iisus, Grațiela Amelia Ștefan în rolul Mariei Magdalena, Ana Maria Bălescu în rolul mamei lui Isus, Cristian Merceoniu in rolul lui Nicodim. Denisa Kevorkian în rolul unei evreice,  Dragoș Dumitru în rolul saducheului, Ioan Păduraru în rolul fariseului, etc.

Personajele biblice care au marcat destinul omenirii sunt aduse la viață cu măiestrie, profunzime și sensibilitate.

Poveștile din culise dezvăluie nu doar angajamentul actorilor, ci și prezența divină resimțită în fiecare moment al producției. De la mesajele transmise de către membrii distribuției până la reacțiile emoționante ale publicului, fiecare detaliu al spectacolului transmite influența harului lui Dumnezeu.

În 2023, „Taina Paștelui” a oferit cinci reprezentații cu sala plină în București, Ploiești și Brăila, reunind un public impresionant de 1995 de copii și 1615 adulți. La finalul reprezentațiilor, fiecare copil din public a primit un pachet cadou care a inclus o Biblie ilustrată pentru copii.

Anul acesta, „Taina Paștelui” scrie un nou capitol prin Turneul Național 2024, care duce mesajul divin în inimile și casele a mii de oameni din toată țara, cu 10 reprezentații în București, Brăila, Arad, Cluj Napoca, Bistrița, Târgu Mureș, Câmpulung, Ploiești și Oradea.

Dumnezeu să binecuvânteze România!