
În urma unui clip în care vorbeam despre pericolul de a promova lucruri stricăcioase si chiar drăcești prin muzică, o artistă din România a pus “❤️ 666” si apoi expresia “That’s so Satan” peste clipul meu, la o altă postare a pus expresia “Satanizda”. Poate că toate aceste expresii sunt puse în gluma sau sunt luate ca o glumă, poate că urmăritorii cred că e un trend inofensiv, cumva că anul acesta sau de acum încolo “se poartă” “diavolul” la etichetă. Cumva că e cool să-l pui în versuri, să-l etichetezi, să îți pui la mașina “666 IAD” si să asculți chestii cât mai hulitoare si demonice. Tocmai a lua “la mișto” aceste lucruri atât de grave îl bucură pe Satana. El vrea să crezi că e o gluma până când te “muscă” mortal, iar moartea oferită de el e veșnică.
Biblia, cea mai înțeleapta si sfântă carte de pe pământ, ne arată care sunt consecințele faptului de a te joci cu Diavolul. Iuda, un ucenic de-al lui Hristos, s-a jucat cu Satana, crezând ca nu-i atât de periculos. S-a apropiat prea mult, iar Biblia ne zice așa: “În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă… (Ioan 13:2)”. Ce a urmat mai apoi? Iată ce: “El a aruncat arginţii în Templu şi a plecat. Apoi s-a dus şi s-a spânzurat (Matei 27:5).”
Oricât de multe îți promite diavolul, nu-l crede. Tatăl unui cântăreț din România îmi povestea că fiul lui își dorea să fie cel mai faimos, deodată a auzit o voce care i-a spus: “Dacă vrei sa fii faimos si sa ai bani, scrie pe acest șervețel că îmi vinzi sufletul!” Tânărul a fost foarte tulburat si vigilent la ceea ce a auzit. Nu e absurd, căci oferta aceasta i-a prezentat-o Diavolul si lui Hristos în Luca 4. Așadar, nu vă jucați cu Diavolul nici în gluma, căci iată care este locul lui: “Apoi le va zice celor din stânga: „Plecați de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit pentru diavolul și pentru îngerii lui (Matei 25:42).”
Vă iubesc pe toți și va spun cu toată dragostea că încă mai aveți o șansă, oricât ați glumit s-au v-ați dedicat diavolului, cât timp sunteți chemați și auziți sau citiți aceste mesaje mai aveți o șansă. N-o refuzați, căci altfel destinația voastră este aceeași cu a diavolului, iar dincolo nu mai exista șansa a doua.
Cu prețuire pentru toți oamenii,
Toni Berbece