În timp ce eram ocupați cu războiul din Ucraina, la nivelul Guvernului României au loc mutări cu posibil impact asupra viitorului familiei din țara noastră.
Astfel, pe 3 martie, premierul Nicolae Ciucă îl numea în funcția de vicepreședinte, cu rang de secretar de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Copiilor și Adopție(ANPCA) pe Vișinel Costel Bălan.
Numirea nu ar fi ieșită din comun, dacă ANPCA nu ar fi în subordinea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Gabriela Firea (PSD).
Vișinel Bălan – care provine el însuși dintre copiii instituționalizați – are o experiență minimă în acest domeniu, fiind cinci ani managerul unui ONG cu numele „Asociația Copiilor Instituționalizați” și patru luni președinte al „Consiliului Tinerilor Instituționalizați”, un alt ONG.
Conform CV-ului său, Vișinel Bălan a fost susținător al USR, fiind chiar consilier al senatorului Vlad Alexandrescu, dar și al deputatului Iulian Bulai.
Poate mai important, Vișinel Bălan este un susținător și un promotor al homosexualității. El a militat pentru desfășurarea marșului dedicat LGBT pe Calea Victoriei, în 2021, deși Primăria Capitalei nu autorizase acest miting din cauza condițiilor specifice din pandemie.
Până la urmă, după presiunile activiștilor și ale unor membri USR, marșul a avut loc pe Calea Victoriei, dar cu doar 500 de participanți. Important este că data marșului LGBT din 2021 a fost 14 august, cu o zi înainte de praznicul Adormirii Maicii Domnului, ceea ce a fost văzut ca o provocare adresată creștinilor.
Nu doar atât, dar Vișinel Bălan a promovat și un fake-news pentru a arăta cât de „normale” sunt adopțiile copiilor de către homosexuali. În calitatea sa de președinte al „Consiliului Tinerilor Instituționalizați”, el a anunțat în noiembrie 2021 „prima adopție gay din România”.
„Felicit tânărul/ persoana care a avut curajul să facă acest pas, de a salva un copil abandonat din chinurile orfelinatului.



%20%23%20MM.gif)





