Instituții creștine

Adresa Cultului Penticostal din România către Prim-Ministrul Marcel Ciolacu

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Adresa Cultului Penticostal din România către Prim-Ministrul Marcel Ciolacu
Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la data de 23.05.2023 în cauza Buhuceanu și alții contra României prin care Statul român este obligat să legalizeze relațiile formate din persoane de același sex, contrar valorilor moral-creștine îmbrățișate de majoritatea cetățenilor României, va rămâne definitivă și obligatorie săptămâna viitoare.

Până la data de 23.08.2023 Guvernul României mai poate formula cererea de contestare a hotărârii CEDO.

Cultul Creștin Penticostal protejează conceptul de familie, astfel cum acesta este consfințit de Sfânta Scriptură și precum a fost promovat cu ocazia ratificării Convenției, înțelegând și acceptând faptul că dispozițiile art. 12 din Convenție se sprijină și se referă la conceptul primar al căsătoriei.

Art. 12 din Convenție reglementează dreptul la căsătorie, după cum urmează: „Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept”

CEDO impune Statului român obligații care nu a au fost asumate cu ocazia semnării Convenției Europene a Drepturilor Omului. Dreptul de a legifera astfel de relații trebuie să rămână la libera apreciere a statelor părți.

Prin urmare, Cultul Creștin Penticostal, împreună cu alte culte creștine din România, a solicitat în mod expres instituțiilor statului să-și exercite atribuțiile prevăzute de lege, iar în consecință, să formuleze, în reprezentarea valorilor sociale și culturale românești, cererea de reexaminare a cauzei emisă împotriva intereselor generale ale societății.


Galerie foto