Articole Semnele vremurilor

Alianța Familiilor din România ◉ Respingem certificatele verzi!

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Alianța Familiilor din România ◉ Respingem certificatele verzi!

Cetățenii care resping certificatele verzi prezinta o valoare inestimabila pentru democrație și statul de drept. Regretabil, observația asta este, fără îndoială corectă, dar și trecută cu vederea în dezbaterile publice. Uneori, acești oameni valoroși pentru democrație sunt demonizați pentru că refuză presiunile statului autoritar. Eroii zilelor noastre sunt, în accepțiunea statului, persoanele obediente care se vaccinează. Care acceptă directivele și instrucțiunile statului și ale organizațiilor mondiale fără să le pună la îndoială. Etichetați ca fiind răi sunt oamenii care pun la îndoială ceea ce ne spun autoritățile.

Este logic ca cetățenii care se opun să constituie un pilon mai solid al democrației. Cetățenii sceptici privind autoritatea politică și cetățenii care au discernământ reprezintă o valoare mai semnificativă pentru statul de drept decât cetățenii obedienți. Cei care se opun protejează, prin opoziția lor, drepturile noastre fundamentale comune. Cei mai în vârstă au observat lucrul acesta în anii comunismului, dar și în țările unde în aceste zile cetățenii ascultă orbește de stat și directivele lui.

Cei care se opun certificatelor verzi nu o fac dintr-o ambiție personală. Ei sunt unii dintre cei mai educați și informați cetățeni. O fac tocmai pentru că sunt informați și așa au dobândit discernământ. Nu sunt conspiratori, nici adepți ai teoriilor conspiraționiste. Cercetați toate lucrurile și luați ce este bun, este una din axiomele fundamentale ale tradiției creștine. Constrângerea nu este o valoare creștină, nici democratică. Cei care cedează ușor astăzi vor ceda și mai ușor la următoarea pandemie.

China: model de combatere a pandemiei

Cine s-ar fi așteptat ca măsurile dictatoriale impuse de China în primăvara anului trecut vor deveni astăzi model și inspirație, dar și realități, în unele democrații occidentale, în primul rând Australia, Franța, Germania și Italia, dar și în țări mai îndepărtate, cum e Argentina. Argentina este țara care anul trecut a deschis lagăre de concentrare pentru persoanele infectate. Oamenii infectați au fost scoși cu sila din case, puși în mașini militare și polițienești și duși în centre de detenție, în corturi portocalii până după expirarea perioadei carantinării.

De când până când a ajuns China comunistă și tiranică o sursă de inspirație pentru politicile occidentale și practicile democrațiilor occidentale? Statul digital autoritar Made in China e importat, la fel ca mai toate celelalte produse Made in China, în Occident. Ar trebui sa fim ingrijorati ca am trecut Rubiconul ori că ne apropiem de un punct din care nu ne vom mai putea întoarce.

Cetățeanul care se împotrivește certificatelor verzi o face din convingeri personale, din motive de conștiință, de etică, ori datorită scepticismului față de autoritatea politică pe care cetățeanul liber e bine să îl aibă. A te împotrivi statului prin metode legale este un prerogativ fundamental în societatea liberă, într-o democrație, într-un stat de drept. Pentru acest prerogativ au murit sute de milioane de oameni de-a lungul veacurilor. Este impermisibil pentru stat ori democrațiile occidentale să ne suprime acest prerogativ prin impunerea certificatelor verzi. Prin segregarea voită a cetățenilor pe clase, prin etichetarea noastră. Prin alocarea artificială de demnitate și recunoașterea demnității doar pentru cei vaccinați și înfierarea cetățenilor care resping certificatele verzi. Este nedemn pentru democrațiile occidentale și statul român să suprime libertățile și să înfiereze cetățenii care refuză suprimarea libertății. Istoria ne servește drept învățător înțelept: odată ce statul apucă puterea și o extinde în detrimentul libertăților noastre, rare au fost situațiile în istorie când statul a dat înapoi, de bună voie, puterea cetățenilor.

Avem o doza egala de deminitate

Toți ne naștem cu aceeași doză de demnitate fără deosebire de sex, culoarea pielii, cu defecte fizice ori fără, și avem dreptul la aceeași măsură de demnitate pe parcursul vieții fără deosebire de statut social, nivel de educație, profesie, stare a sănătății. Același principiu se aplică și persoanelor care se vaccinează ori nu, ori persoanelor care cred în vaccinare ori se opun vaccinării. Asta se aplica si cadrelor medicale care refuza vaccinarea.

O Scrisoare Deschisă a fost adresată de câțiva zeci de membri ai Congresului SUA dlui Biden, în care vin în sprijinul cadrelor medicale care refuză să se vaccineze. [Link: https://pfluger.house.gov/.https://www.newsnetcrestin.ro/Duncan%20and%20Members...] Argumentele aduse de ei sunt valabile și pentru România:

(1) impunerea obligativității vaccinării la cadrele medicale va rezulta în pierderea unui număr mare de cadre medicale care își vor da demisia;

(2) cine le va lua locul?

(3) cine va îngriji de persoanele infectate și de alte persoane care au nevoie urgentă de îngrijire medicală?

(4) cine va asigura un nivel ridicat de îngrijire medicală având în vedere penuria de personal medical care va rezulta?

(5) sunt autoritățile dispuse să facă excepții în cazul persoanelor care au dobândit imunitate / anticorpi ca rezultat al unor infectări precedente?

(6) sunt autoritățile dispuse să permită excepții pe motive de conștiință și obiecții morale și religioase?

Tirania vaccinării în România se extinde de la zi la zi. Dacă dorim să ne păstrăm libertatea, vocea oamenilor (încă) liberi trebuie auzită. Constrângerea nu este o valoare creștină nici democrată. E o practică totalitară, autoritară și tiranică. Ea încalcă constituția și libertățile cetățenești. Certificatele verzi sunt discriminatorii, divizează, conferă demintate anumitor persoane și înfierează și reduce la rang secundar cetățenii care nu se vaccinează. O perspectivă fundamentală a conservatorismului creștin democrat este că demnitatea noastră ca ființe umane ne este acordată nu de stat ci de Dumnezeu.

Ne naștem cu demnitate fiecare dintre noi, o demnintate pe care nicio autoritate seculară nu are voie să o ia de la noi. Suntem înzestrați la naștere cu aceasi măsură de demnitate, o măsură egala. Statul nu are și nici nu poate să-și aroge autoritatea de a diminua demnitatea naturală cu care ne naștem și cu care am fost înzestrați. Ne exprimam deci solidaritatea cu persoanele care cred în libertate și care, chiar în aceste zile dificile pentru noi toți, sunt gardieni ai libertății. Împotrivirea lor este o garanție a libertății noastre comune. Daca ei ar dispărea din spațiul public ori ar fi reduși la tăcere întreaga democrație română ar suferi. Libertatea în sine ar fi știrbită. Azi puțin, mâine puțin, iar apoi în întregime. Solicităm respectarea demnității, în egală măsură, a tuturor cetățenilor, a celor vaccinați și a celor nevaccinati.

Alianța Familiilor din România