Articole Semnele vremurilor Diaspora Română Creștină

Peter Costea ◉ Când statul ne fură investiția spirituală: Cazul Germaniei împotriva Familiei Furdui

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Peter Costea ◉ Când statul ne fură investiția spirituală: Cazul Germaniei împotriva Familiei Furdui
Inima îmi era frântă uitându-mă la Petru și Camelia Furdui într-o conversație recentă din septembrie pe zoom. Stăteau pe o canapea unul lângă altul. La un capăt al canapelei era o plantă înaltă și în spatele lor un perete alb cu poze. Nu puteam discerne cu adevărat imaginile din tablouri, dar îmi închipuiam că trebuie să fi fost cele ale copiilor lor, de mult luați de la ei.

M-a surprins faptul că părinții erau atât de calmi, comunicativi și convingători, având în vedere tratamentul de șoc pe care l-au primit din partea Jugendamt la sfârșitul lunii aprilie. Mai târziu, în conversație, am aflat motivul: lacrimile lor s-au uscat în lunile care se scurseseră de atunci, uscându-le energia și puterea de a mai plânge. Cu toate acestea, puteam citi în ochii lor o speranță durabilă că cineva va face ceva, cândva pentru a-i aduce pe cei șapte (7) copii înapoi acasă.

Am avut un sentiment ciudat în timp ce conversam cu părinții, unul care nu voia să dispară. La începutul lunii aprilie casa lor era plină. Plină de viață, de zgomot vesel și de oameni. Plină de fericire. Părinții trăiau fericiți cu copiii lor, dintre care cel mai mic avea un an și cel mai în vârstă cincisprezece. Au continuat așa zi de zi, urmând aceleași rutine și cadențe ale vieții cu care părinții erau obișnuiți încă de la nașterea primului lor copil. Tatăl lucra în afara casei, iar mama lucra acasă îngrijindu-se de primul născut și apoi de următorul, și așa mai departe, și la urmă de toți copiii cu care Dumnezeu i-a binecuvântat.

Casa a devenit din ce în ce mai aglomerată de nașterea și adăugarea fiecărui nou-născut. Acesta a fost un motiv de bucurie pentru părinți și copii. Aducerea copiilor în lume părea să fie chemarea părinților. Mama a continuat să aibă grijă de copii acasă, tatăl lucra în afara căminului, iar copiii au început școala. Copiii mergeau cu autobuzul la școală și se întorceau acasă tot cu autobuzul în fiecare zi, își făceau temele și apoi începeau să cânte la instrumente. Au umplut cartierul cu sunetele lor melodioase, iar notele armonioase fermecau vecinii.

De două sau mai multe ori pe săptămână mergeau și la biserică. S-au integrat într-o congregație formată din imigranți și muncitori sezonieri din România. Părinții s-au căsătorit în România, s-au mutat în Spania pentru muncă, unde s-au născut șase dintre copiii lor, iar apoi cu câțiva ani în urmă s-au mutat în Germania, în orașul Walsrode din Saxonia Inferioară, unde Petru lucra și al șaptelea copil s-a născut la sfârșitul anului 2019.

Congregația de limbă română era ca și o casă pentru întreaga familie. A fost locul în care Familia Furdui și alte familii de imigranți din România interacționau, se susțineau reciproc emoțional și își hrăneau sufletele și mințile cu Cuvântul lui Dumnezeu. Predarea și instruirea copiilor lor în Biblie a fost o prioritate pentru familie și pentru biserica lor. A fost o investiție spirituală pe care biserica și părinții au făcut-o în cei șapte (7) copii ai lor. Rugăciunile necontenite, instrucțiunile morale și participarea constantă la slujbele bisericești au început să dea roade. Copiii mai mari cântau la instrumente muzicale și intonau imnuri creștine spre bucuria părinților lor și a congregației.

Acest ritm fericit de viață a continuat până la sfârșitul lunii aprilie 2021 când agenți ai Jugendamt din Germania (Asistența pentru tineret) au luat toți copiii de la părinții, pretinzând că au fost maltratați. Aceasta a fost o minciună, o invenție grosolană și un stigmat pe care autoritățile l-au pus pe părinți, murdărindu-le reputația și provocând suspiciuni și priviri suspecte. Căci acesta este un rezultat inevitabil și nefericit atunci când statul laic atotputernic încalcă drepturile părintești.

Ce poate fi mai distrugător și subversiv pentru reputația părinților decât să fie acuzați în mod formal de abuzuri ale copiilor lor și într-o asemenea măsură încât autoritățile au trebuit să intervină pentru a proteja și salva copiii de presupusele abuzuri sau presupușii agresori? Un astfel de stigmat impus de stat nu poate sa dispară niciodată. Nicio sumă de bani sau reabilitare oficială nu ar putea șterge vreodată stigmatul din mintea și memoria publicului.

Stigmatizarea făcută de stat este o infracțiune gravă, o acțiune iresponsabilă a statului dincolo de capacitatea oricărei persoane sau instituții de stat, inclusiv a instanțelor, de a corecta. Reparația reputației este o muncă grea, mai ales atunci când greutatea puterii statului este aplicată fără milă.

Și totuși există speranță. Trebuie să existe speranță. Cu toții trebuie să ne unim curajul, energia morală și spirituală și, mai ales, perseverența, și să ne așezăm în spatele Familiei Furdui.

Dezmembrată de statul laic, familia este una dintre numeroasele victime similare ale distorsiunilor sistemice încorporate în politicile și ideologiile anti-familiale ale statului laic. Cel mai îngrijorător fapt însă este că investiția spirituală pe care Petru și Camelia Furdui au făcut-o în copiii lor a fost furată de un stat laic dedat politicilor și practicilor iraționale și ostile față de familie.

Peter Costea

Vezi AICI peste 40 de articole despre

Cazul FURDUI!