Însuflețește-Ți lucrarea în cursul anilor; Doamne! (Hab.3:2)
Anul acesta sărbătorim Centenarul primului seminar baptist din România. Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste Timișoara împreună cu Institutul Teologic Biblic Baptist București, vă invită să participați la un eveniment deosebit în care vom celebra acest moment.
Îi vom avea invitați ca vorbitori pe Dr. Daniel Mariș (rectorul Institutului Teologic Baptist București), Dr. Daniel Fodorean (Decanul ITBB), precum și reprezentanți ai autorităților locale, ai mediului academic și profesori de teologie. Dintre participanți vor face parte pastori, prezbiteri precum și oameni interesați de educația teologică. Dacă ești unul dintre aceștia, te așteptăm cu drag la sărbătoarea noastră.
De asemenea, în cadrul evenimentului va avea loc și prezentarea cărții „Seminarul Baptist 1921-2021” (Vasile Bel, Daniel Stoica, autori).
Evenimentul va avea loc la data de 4 iunie 2021, la Biserica Baptistă nr. 2 din Timișoara (strada Zăvoi nr. 12), ora 10:00
Vă așteptăm cu drag!