Articole

Costel Ghioancă ◉ SĂ NE FEREASCĂ DUMNEZEU DE FILOSOFIE! SAU, NU?

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Costel Ghioancă ◉ SĂ NE FEREASCĂ DUMNEZEU DE FILOSOFIE! SAU, NU?
După 89, când am început și noi să discutăm pe față despre teologie, s-a stârnit un val care , deși e mai domol, nu s-a potolit nici azi. Valul a antrenat idei de genul: „Să ne ferească Dumnezeu de teologie!”. „Nu ne trebuie nouă teologie! Noi avem Scriptura, atât! Nu ne trebuie școli teologice!” Unii au mers chiar până acolo încât să spună că teologia este de la diavolul! Sigur, cu timpul – căci timpul mai tocește extremismele – oamenii s-au mai calmat (nu total, că trebuie să mănânce o pâine și liderii populiști de serviciu!). Unii – nu toți – au priceput că atunci când spun (și explică de ce) nu ne trebuie teologie, ei fac de fapt teologie.

Acum, s-au ținut ceva conferințe de apologetică, au mai fost traduse niște cărți de filosofie, am mai văzut pe YouTube câte un debate, am ajuns să mai dibuim și noi câte un pic din filosofie. În fine, se naște acum un val anti-filosofie, pe aceleași principii enunțate mai sus: „Nouă ne trebuie teologie, nu filosofie!” „Să nu includem filosofia în exercițiul teologhisirii!” etc. Și de aici încep pseudo-argumentele care te fac să caști ochii cât ceapa!

În primul rând, se spune că teologia nu trebuie să aibă nimic cu filosofia (articulat). Filosofia e tratată ca un monolit, trecându-se peste faptul că există zeci de definiții ale filosofiei și chiar zeci de filosofii! E ușor să bagi totul într-o categorie contestată (sau periculoasă) și să condamni orice tip de filosofie! Bunăoară, creștinii au fost puși în categoria rebelilor față de Stat și orânduirea socială, alături de alți nelegiuiți, și au fost măcelăriți fără ca să mai stârnească mila publică. Erau răzvrătiți! Ce mai contează pentru ce motive! La fel cu filosofiile! Le pui lângă Nietzche și Foucault și, apoi, tot ce e filosofie trebuie aruncat la gunoi.

Uităm de faptul că există și o filosofie creștină! Care, ce face ea? Încearcă să pună rațiunea la lucru, în baza revelației pe care o avem în Cuvântul lui Dumnezeu. E absurd să negi legătura dintre filosofie și teologie. Nu se poate face teologie – eventual doar metaforic – fără filosofie!

De ce? Pentru că o mare parte din domeniile de investigație ale teologiei, precum și limbajul pe care ea îl folosește se suprapun cu filosofia. Filosofia creștină încearcă să explice, atât cât poate, lucrurile pe care le credem. Nu poate explica totul și nici nu își propune asta. Credem în Trinitate, chiar dacă nu o putem explica filosofic, dar ca să putem da oricum socoteală de credința care este în noi, trebuie să putem argumenta logic, și chiar la cel mai înalt nivel de abstracțiune.

Chiar și calvinismul și arminianismul sunt, în primul rând, sisteme filosofice ce încearcă să explice legătura dintre determinism și liberul arbitru. Fără componenta filosofică care antrenează logica și dimensiunea rațională a ființei umane, nu s-ar mai face caz atât de mult de cele două sisteme teologico-filosofice.

Orice credincios își pune întrebări teologice și (își) aduce argumente. Caută răspunsuri! Altfel spus, orice credincios face teologie și filosofează, doar că filosofarea se poate face rău sau bine, brut, sau rafinat, în funcție de cunoștințele adecvate.

Da, sunt filosofii care ne îndepărtează de credință! Pe acestea trebuie să le respingem. Dar există și o filosofie creștină care ne pune mintea la treabă, tocmai pentru a ne întări credința. Filosofia creștină este un dar de la Dumnezeu pentru că ne ferește de fideism, de fanatism și radicalism. Ne ferește de mesianism și auto-suficiență. E bună pentru că ne smerește, arătându-ne simultan și ce știm și ce nu știm. Credința e și ea un dar de la Domnul și ne ferește de raționalism. Ne ajută să înțelegem că realitatea nu se rezumă la ce putem cuprinde și înțelege cu mintea umană.

Să ne ferească Dumnezeu de filosofie? Nu! Să ne ferească de raționalism! Asta da! Să ne ferească și de fanatism religios! Și, în schimb, să ne ajute Dumnezeu să punem în slujba Lui credința și rațiunea, teologia și filosofia, iubindu-l cu toată inima și cu toată mintea noastră!

Costel Ghioancă