Aceasta este prima întrebare care a fost rostită vreodată, adresată chiar de Dumnezeu lui Adam, pe când acesta se afla încă în Grădina Edenului. După ce Eva a fost ispitită de diavolul prefăcut în șarpe și a dat să mănânce din fructul oprit și soțului său, niciunul dintre ei nu s-a mai prezentat la locul întâlnirii cu Domnul.

Ci și-au cusut șorțuri din frunze de smochin și s-au ascuns printre pomii din grădină. În acele momente însă, pentru om a răsunat întrebarea: „Unde ești?”

Fiindcă știm că Cel care a adresat întrebarea este Dumnezeul în fața căruia totul este gol și descoperit și nimic nu poate fi ascuns, este demn de luat în considerare:

1. Răspunsul lui Adam

Conștient de omniprezența și omnisciența lui Dumnezeu, Adam a răspuns:

„Ți-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.” (Gen. 3:10)

Urmărind acest răspuns, înțelegem că omul nu se poate ascunde de Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu știe unde suntem și chiar și ceea ce am făcut. În același timp, descoperim că păcatul aduce frică, goliciune, separare și condamnare. În acest sens, Dumnezeu i-a spus lui Adam:

„Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îți poruncisem: «Să nu mănânci deloc din el», blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ți scoți hrana din el în toate zilele vieții tale;

spini şi pălămidă să-ți dea şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci țărână ești şi în țărână te vei întoarce.” (Gen. 3:17-19)

Dacă aceasta s-a întâmplat în cazul lui Adam, este dureros însă faptul că Dumnezeu trebuie să adreseze și astăzi multor oameni aceeași întrebare. Aceștia n-au învățat nimic din cazul lui Adam și, de aceea, după ce au păcătuit, încearcă să se ascundă.

Dacă Adam s-a ascuns printre pomii din grădină, oamenii de astăzi se ascund în spatele argumentelor care cuprind afirmații precum: „Nu am știut!”, „Nu sunt singurul care face acest lucru!”, „Alții fac lucruri mult mai grave!”, „Am fost determinat să fac acest lucru!”, „Nu aveam altă alternativă!”, „Poate că Dumnezeu nu mă vede!” și „Faptele bune pe care le-am făcut sunt mai multe decât cele rele!”, etc.

Numai că justificarea, dezvinovățirea și acuzarea altora nu ne îndreptățesc înaintea lui Dumnezeu. Indiferent unde încercăm să ne ascundem, Dumnezeu ne vede, iar ascunderea răului nu aduce propășire, ci pedeapsă.

Dacă ai auzi astăzi această întrebare pe care Dumnezeu ți-ar pune-o în mod direct: „(Pune numele tău) unde ești?”, ce ai răspunde? Ești gata să te prezinți în fața lui Dumnezeu așa cum ești sau te-ai ascunde și mai mult în spatele motivațiilor, argumentelor și al acuzațiilor, încercând să te justifici?

Fiindcă nicio justificare nu te îndreptățește, fii gata să-ți recunoști păcatele și cere-ți iertare, pentru ca să scapi de pedeapsa pentru păcat și să fii socotit fără de vină, pe baza jertfei Domnului Isus, care a plătit și pentru păcatele tale!

Aceeași întrebare a fost adresată de Dumnezeu și unui alt om care s-a ascuns sub un ienupăr. Urmărit de Izabela, care voia să-i ia viața, acesta a ajuns în pustiu, dorind să moară, spunând:

„Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei.” (1 Împ. 19:4)

După ce i-a trimis mâncare în două rânduri, prin îngerul Său, Dumnezeu l-a întâlnit într-o peșteră, la muntele Horeb, și l-a întrebat: „Ce faci tu aici, Ilie?” (1 Împ. 19:9).

Când întreabă Dumnezeu, omul trebuie să vorbească. De aceea, un mesaj deosebit pentru noi este și:

2. Răspunsul lui Ilie

Când a fost întrebat de Dumnezeu, Ilie a răspuns:

„Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oștirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viața.” (1 Împ. 19:10)

Acest răspuns arată că Ilie trăia în trecut, fiind răpus de singurătate și teamă. Nu mai avea nicio perspectivă pentru viață și pentru viitor. Și astăzi sunt oameni în aceeași stare de deznădejde și de depresie, care își doresc mai degrabă sfârșitul.

Atunci însă când Dumnezeu întreabă, anunță nu numai deșteptarea, pentru a-ți recunoaște starea, ci pregătește și resursele și perspectiva viitoare. El nu dorește ca robul Său să sfârșească precum un nimeni în pustiu, ci ca un adevărat erou, mergând la cer într-un car de foc!

Ai auzit vocea lui Dumnezeu care sună deșteptarea, eliberarea din trecut și împlinirea a ceea ce-ți stă înainte? Ascultă de Dumnezeu și vei avea parte de aceeași experiență la răpirea Bisericii.

Sunt însă și situații în care, atunci când le-a vorbit Dumnezeu, au fost oameni care, în loc să răspundă „Iată-mă, trimite-mă!”, au căutat să se ascundă sau să se dezvinovățească. În acest sens, avem:

3. Răspunsul lui Iona

Când Dumnezeu i-a vorbit și l-a trimis la Ninive, el s-a sculat și a fugit la Tars, unde dorea să fie departe de fața Domnului (Iona 1:1-3).

Numai că nimeni nu poate fugi departe de fața lui Dumnezeu și să se ascundă într-un loc unde să nu poată fi găsit. De aceea, Dumnezeu a întețit vântul, a stârnit valurile și i-a călăuzit pe corăbieri să înțeleagă că Iona era vinovat de tot ceea ce se întâmpla.

Aruncat în mare, Iona a fost salvat de Dumnezeu și motivat să-și împlinească slujba la care fusese chemat. Este interesant de observat că atunci când fugi de Dumnezeu trebuie să plătești prețul deciziilor luate și să înfrunți împotrivirile. Pe când atunci când ești angajat să mergi unde te trimite Domnul, transportul este pe gratis, iar ușile sunt deschise.

Nu cumva te asemeni cu Iona? Dumnezeu ți-a vorbit, iar tu ai ales să fugi în altă parte? De aceea înfrunți obstacole și împotriviri. Întoarce-te din drumul pe care ai pornit, fugind de fața lui Dumnezeu, și, în loc de nesiguranță și împotrivire, vei avea parte de oportunități și biruință!

Interesant este însă și cazul lui Cain, care, fiind întrebat de Dumnezeu: „Unde este fratele tău Abel?”, a avut o atitudine surprinzătoare, cuprinsă în:

4. Răspunsul lui Cain

În loc să-și recunoască păcatul și să-și ceară iertare, Cain a încercat să ascundă realitatea, mărturisind:

„Nu știu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?” (Gen. 4:9)

Câtă ipocrizie, falsitate, neadevăr, insensibilitate și indiferență sunt cuprinse în această mărturisire! Se considera frate al lui Abel, dar, în realitate, era cel mai mare dușman. Când însă Dumnezeu i-a dat detalii asupra realității, spunându-i că sângele fratelui său strigă din pământ la Domnul, Cain a trebuit să-și recunoască fapta și să suporte pedeapsa pentru cele săvârșite.

Știi unde este fratele tău? Dacă Dumnezeu ți-ar pune aceeași întrebare, ce ai răspunde? Poate nu ai ucis cu pumnul, dar ai făcut rău prin indiferență, prin atitudine sau prin cuvintele rostite. Nu uita că și geamătul acelora pe care i-ai nedreptățit sau omorât strigă.

De aceea, iubește-ți semenul și mai ales pe cei care îți sunt frați. Și angajează-te ca să aduceți jertfe neprihănite și, în loc de pedeapsă pentru fărădelege, să ai parte de binecuvântarea lui Dumnezeu.

Dintre cele patru cazuri menționate, cu cine te asemeni? Dacă Dumnezeu te întreabă „Unde ești?”, fii gata să răspunzi asemenea profetului Isaia, care, atunci când Dumnezeu a întrebat:

„Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?”, a răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” (Is. 6:8)

Doamne ajută! Pastor Dan Boingeanu