Fiindcă realitățile contemporane prezentate în articolul precedent, complică răspunsul la întrebarea referitoare la identitatea omului, pentru a nu ne înșela trebuie să ținem cont de adevărul Scripturii, care arată:
B. Perspective biblice distincte, precum:
1. Omul este creația lui Dumnezeu.
Deși mulți încă se mai străduiesc să argumenteze faptul că omul a apărut prin evoluție sau are origini extraterestre, Sfânta Scriptură anunță că omul a fost creat de Dumnezeu.
„Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” (Gen. 2:7)
Potrivit acestor mărturisiri, înțelegem că omul a fost creat (făcut) de către Dumnezeu, având o parte materială și o parte spirituală.
Fiindcă a fost creat după chipul lui Dumnezeu, omul este un suflet viu (nemuritor), fiind așezat într-un cort de lut, numit trup fizic. Însă, pe lângă această dimensiune fizică, omul mai are suflet, definit prin sentiment, intelect și voință, și duh, confirmat de conștiință, intuiție și revelație.
Ca să acceptăm această identitate trasată prin creație, este nevoie de credință, cunoașterea Scripturilor și a experiențelor vieții.
2. Omul are o identitate distinctă.
Încă prin creație, Dumnezeu a definit un statut distinct și neschimbabil pentru oameni, constând în „partea bărbătească” pentru bărbat și „partea femeiască” pentru femei.
Acest fapt este anunțat în mod concret prin afirmațiile Scripturii, care mărturisesc că:
„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.” (Gen. 1:27)
și
„În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de "om", în ziua când au fost făcuți.” (Gen. 5:1-2)
Faptul că unii oameni nu acceptă statutul de bărbat sau cel de femeie, dobândit prin naștere fizică, nu îndreptățește o eventuală greșeală a lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, confirmă o stare de nemulțumire, neacceptare a planului lui Dumnezeu și de rătăcire cauzată de acțiunile diavolului.
Acest adevăr este confirmat de faptul că:
3. Omul a ajuns corupt de păcat.
Din pricina ispitirii Evei, care a fost înșelată de diavol, și a neascultării lui Adam, omul a călcat porunca lui Dumnezeu și a ajuns păcătos, adică vinovat și vrednic de moarte. Numai că această stare de păcat a cuprins întreaga rasă umană, prin faptul că, generație după generație, a venit pe lume din părinți păcătoși, la păcatele cărora oamenii le-au mai adăugat și pe cele proprii.
Astfel că, pe lângă păcatul strămoșesc (firea veche), omul a mai adăugat și păcatele personale, care se pot împărți în păcate de omitere și păcate de comitere. Omitere înseamnă să nu faci ceea ce a poruncit Dumnezeu, iar comitere înseamnă să faci tocmai ceea ce Dumnezeu interzice.
Datorită acestui fapt, omul a fost separat de Dumnezeu și a pierdut viața, raiul și binecuvântările promise. Mai mult chiar decât atât, din cauza păcatului și a necredinței, omul este vrednic de judecată și osândă veșnică. Acest fapt este confirmat de Cuvântul Scripturii, care spune:
„Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Rom. 6:23)
Cu toate acestea,
4. Omul poate dobândi o natură nouă.
Prin jertfa Domnului Isus, omul poate fi însă achitat de vinovăție, îndreptățit înaintea lui Dumnezeu, dobândind prin credință o natură nouă. Apostolul Pavel menționează acest adevăr, declarând:
„Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2Cor. 5:17)
În urma acestei experiențe, numită „nașterea din nou”, realizată prin lucrarea Duhului Sfânt, omul firesc moare și învie omul duhovnicesc, care crește în asemănarea cu Domnul Isus.
Mai mult însă decât atât, Sfânta Scriptură anticipează faptul că, pentru veșnicie:
5. Omul va avea o identitate desăvârșită.
Apostolul Ioan prezintă această perspectivă, spunând:
„Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” (1Ioan 3:2)
Această asemănare înseamnă mai mult decât a avea aceeași natură, ci și același trup slăvit, asemenea celui în care Domnul Isus S-a descoperit după înviere. În această stare, omul va avea șansa să moștenească raiul cel veșnic, care înseamnă mai mult decât raiul pierdut de Adam.
Știind toate acestea, te întreb: îți cunoști și îți asumi statutul pe care l-ai primit prin naștere fizică și prin naștere spirituală?
Ca să fii pregătit pentru a moșteni raiul cel veșnic, trebuie să crezi în Dumnezeu, să te pocăiești, să trăiești o viață nouă, să umbli în ascultare de Dumnezeu și să fii pregătit pentru întâlnirea cu Domnul.
Doamne ajută!
Pastor Dan Boingeanu



%20%23%20MM.gif)





