%20%23%20MM.gif)
“Pe când mergea Isus, oamenii isi asterneau hainele pe drum. Si când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâșul Muntelui Măslinilor, toată multimea ucenicilor, plină de bucurie, a inceput să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. Ei ziceau: "Binecuvântat este Impăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer si slavă în locurile preaînalte!"
Unii farisei din norod au zis lui Isus: "Invătătorule, ceartă-Ti ucenicii!" Si El a răspuns: "Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga."
Când S-a apropiat de cetate si a văzut-o, Isus a plâns pentru ea si a zis: "Dacă ai fi cunoscut si tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ti dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile, când vrajmasii tăi te vor inconjura cu șanțuri, te vor împresura si te vor strânge din toate părtile: te vor face una cu pământul, pe tine si pe copiii tăi din mijlocul tău; si nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată."
Evanghelia după Luca 19:36-44
Intrarea Domnului în Ierusalim este atât un fapt istoric împlinit, de care Sfânta Scriptură ne aduce aminte, cât si un eveniment care ar trebui să ne indemne la o serioasă introspecție personală.
Dincolo de ceea ce izbeste privirea la prima citire, dincolo de bucuria celor care așterneau hainele lor înaintea Domnului, în semn de respect, rămâne tristețea din inima Lui. Domnul știa că oamenii Îl cinsteau cu buzele, dar inima lor era departe de El, iar lucrul acesta urma să se vadă deslușit în câteva zile, atunci când aveau să strige : "La moarte cu omul acesta..."
E un tablou trist, o realitate dureroasă, o situație care din păcate nu e unică, ci pe care o vedem repetându-se în fiecare an, în fiecare generatie, sub o formă sau alta. Sărbătorim un eveniment anume, poate chiar pe Domnul, dar inima noastră să nu fie pe aceeași lungime de undă cu inima Lui.
Lungimea de undă a Domnului este dragostea, smerenia, sacrificiul, bunătatea, sfințenia, harul, adevărul, dependența de Tatăl Ceresc, bucuria slujirii, a închinării în duh si în adevăr.
Intrarea Domnului în Ierusalim împlineste cu precizie profețiile făcute mai dinainte si demonstrează încă odată că Dumnezeu este Cel care susține istoria lumii, Cel care are ultimul cuvânt în toate, Cel care își împlinește Cuvântul cu da si amin, fără rateuri, fără întârzieri, fără omisiuni.
Dincolo de bucuria de moment a evenimentului, dincolo de haine, de flori, de urale, de intenții, rămâne o întrebare, la care fiecare dintre noi trebuie să răspundem, în dreptul nostru:
CE FACI CÂND DUMNEZEU VINE LA TINE?
Te bucuri câteva ore si atât?
Iți aduci aminte că este o sărbătoare în calendar si atât?
Incepi să cârtesti că se face prea mult tam-tam pe seama sărbătorii sau a Sărbătoritului?
Ești doar un trecător în peisaj, unul din mulțimea care atunci era cu Domnul, iar peste câteva zile împotriva Lui?
Dumnezeu bate la ușa inimii tale și în această zi.
El vrea să-i deschizi.
El vrea să-ti aducă aminte că intrarea Lui în Ierusalim vorbeste despre dorința Lui de a intra si în inima ta, ca să-L poti sărbători nu odată pe an, ci în fiecare zi a anului.
Si nu doar de pe vârful buzelor, ci din adâncul inimii, nu printr-o formă sau alta de religie, ci printr-o relație personală cu El. În umilință si nădejde, în sfintenie si credință, în adevăr si dragoste, în nădejde si bucurie.
Tatăl Ceresc să ne binecuvinteze pe toți cu o astfel de inimă, ca să putem să-I spunem si noi Domnului, fără rețineri:
"Binecuvântat este Impăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer si slavă în locurile preaînalte!"
Daniel Zafiris
