Articole

Florin Ianovici ◉ De ce?

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Florin Ianovici ◉ De ce?

E întrebarea care se rostogolește împreună cu lacrimile multora dintre noi. Uneori este o întrebare șoptită, alteori o strigăm până la cer și înapoi.

De ce s-a întâmplat aceasta?

De ce mie?

De ce taci, Doamne?

De ce nu faci ceva?

De ce nu îți pasă?

E întrebarea mamelor care nu își mai recunosc copii ce s-au răzvrătit la culme.

E întrebarea celui care este lovit de boală.

E întrebarea celor care și-au pierdut soțul, soția sau copilul.

E întrebarea celor care sunt fără nici un ban și cu un munte de probleme.

E întrebarea celor care au iubit, s-au sacrificat și au fost părăsiți.

E întrebarea celor care au zidit pe alții ca acești alții să îi dărâme mai apoi pe ei.

Oboseala necazului te poate măcina încet și să te ducă acolo unde sleit fiind, nu mai găsești putere.

Te agăți de ultima fărâmă de credință pe care o mai ai și te gândești că ai ajuns o umbră care se strecoară printre zile.

Te gândești că i-ar fi atât de simplu lui Dumnezeu să vină într-un vis la tine și să îți spună că totul are un scop, că te iubește și că nu ai vină în ce ți se întâmplă, că se va rezolva.

Cu disperarea ai vrea să ai încredere în Dumnezeu, vrei să crezi în bunătatea Lui, doar că sunt prea multe întrebări rămase fără răspuns.

Să știi că cel mai mare om născut din femeie s-a îndoit și el. În întunericul temniței a trimis pe ucenici să îl întrebe pe Hristos: Tu ești Acela care trebuia să vină sau să așteptă pe altul? Nu ești singurul cu întrebări dureroase.

Cred că aș putea să scriu zeci de rânduri, dar am ales un gând pentru cei care sunt descurajați, derutați, departe de înțelegerea necazului prin care trec.

Hai să îți spun o poveste. Îi poți spune: povestea pâinii.

Să privim pâinea de pe masă. Ea nu s-a născut pe raftul magazinului.

Mai întâi plugul a sfâșiat pământul plin de buruieni și bătătorit. Nu a înțeles pământul nimic atunci când lama plugului îl tăia. S-a crezut singur, vinovat și lăsat de izbeliște.

Apoi sămânța a coborât în întunericul pământului care a cuprins-o ca o menghină. Și ea a crezut că este sortită unei vieți de amar.

Când sămânța a încolțit s-a umplut de bucurie. Nu a crezut vreodată că ceea ce este uscat, îngropat și fără lumină va da o urmă de viață.

Apoi a văzut cu disperare că trebuie să lupte din greu să iasă din pământ. Lumina o chema afară, dar pământul o ținea captivă.

Când a reușit să străbată strat cu strat și a sărutat lumina zilei a chiuit de bucurie. În sfârșit era afară.

Cu frică și disperare a învățat că vântul o pleacă, furtuna o bate, păsările cerului o împuținează și se tot întreba: până când?

A venit ziua când spicul a întâlnit alți spici și fiecare purta rodul îndelungii răbdări în lupta cu asprimea vieții. S-au salutat, s-au cântărit și s-au bucurat. Cineva chiar zicea: ce bine că s-a terminat!

O, dar nici pe departe nu era gata. Spicele au fost bătute, piatra morii le-a sfărâmat și chinurile au fost mai mari.

Acum o pulbere fină, aurie era gata. Nicicând nu a fost mai frumos.

Dar…

A venit frământatul.

A venit cuptorul….

Și toate acestea doar pentru o pâine.

Tu ești om plămădit de Dumnezeu după chipul și asemănarea Lui.

Crezi că va fi mai ușor decât i-a fost sămânței să ajungă pâine?

Tot ce știu și am învățat în dureri și necazuri este că suferința lucrează un rod.

Nu te lăsa descurajat, ci luptă și azi.

Biruință să avem.

flo