Articole

Florin Ianovici ◉ Gândul, pasul și Rădăcina

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Florin Ianovici ◉ Gândul, pasul și Rădăcina

Cugetul liniștit face pasul liniștit.

Aceasta mi-a spus sufletul când pășeam pe aleea parcului.

Nu mă gândisem până atunci la faptul că pasul nostru e oglinda gândurilor noastre.

 

Mi-am amintit că odată eram atât de absorbit de gânduri, m-am trezit cu mașina în fața casei în care locuisem ani de zile.

Nu am realizat atunci ce am înțeles de curând: pasul urmărește gândul.

 

De aceea, înainte ca pașii tăi să se aștearnă pe drum, fă orice gând rob ascultării lui Hristos.

 

Dacă un gând nu se potrivește cu pacea Lui – îndepărtează-l.

Dacă nu se potrivește cu dragostea Lui – lasă-l să plece.

Dacă nu se potrivește cu curația Lui – nu îl primi.

Dacă nu se potrivește cu credința în El – nu-l ține în tine.

 

Bunica mea cunoștea oamenilor din sat.

Uneori spunea despre cineva: „Îl trage ața la rău.”

Astăzi am înțeles mai bine ca oricând vorba ei.

Dacă lași gândurile să umble nestingherite, ele vor duce pașii pe cărarea lor.

 

Gândurile rele trebuie să răstignite.

Gândurile bune trebuie hrănite.

 

Priveam copii.

În perioada de toamnă–iarnă, când lumina scade, ei trimit energie spre rădăcină și sacrifică frunzele.

Așa am înțeles al doilea semnal dat sufletului meu:

Nu hrăni ceea ce nu contează. Hrănește rădăcina care da viață.

 

Ne luptăm prea mult cu părerile altora.

Ne consumăm pentru frunzele imaginii.

Dar oamenii nu vei putea mulțumi niciodată.

Aceasta trudă te golește.

 

Mi-am amintit că în Apocalipsa este scris că Hristos este Rădăcina.

Iar El spune că „mâncarea Lui” este să facă voia Tatălui.

 

Așa că m-am rugat:

 

Doamne, ajută-mă să hrănesc doar gândurile care întăresc Rădăcina în mine.

Să nu dau loc gândurilor străine de Tine, ci să trăiesc încă în Cuvântul Tău.

Îndreaptă-mi mintea spre voia Ta, ca pașii mei să nu rătăcească.

 

Acum mă gândesc la tine, cel care pornești într-o nouă zi.

Mă rog ca Dumnezeu să întărească în tine gândurile curate, pentru ca pașii tăi să fie călăuziți de El.

Nu hrăni ceea ce nu contează.

Ține-te de Rădăcină.

 

Dumnezeul biruinței să nu sprijine pe toți.

Florin Ianovici