Nu e afirmația mea, ci a cerului, prin gura lui Avraam, față de bogatul care ajunge să cerșească o picătură de apă.

De câte ori nu a întors bogatul capul cu dispreț și scârbă când vedea trupul chinuit de boală și plin de bube al săracului Lazăr. Acum, bogatul ar dori ca degetul lui Lazăr, înmuiat în apă, să îi fie pus pe limbă. Cum mai răstoarnă cerul mândria celor puternici.

Săpăm prăpastia față de cer atunci când închidem ochii la nevoia săracului, dar îi deschidem larg la vitrinele supermarketului.
Săpăm prăpastia față de cer atunci când trăim zilele ca și cum veșnicia și judecata nu vor veni niciodată.
Săpăm prăpastia față de cer atunci când cu gura rostim ,,părinte Avraam’’, dar cu fapta necinstim pe Dumnezeu.

Luca 16:26 – "... între noi şi voi este o prăpastie mare...’’

Nu Dumnezeu adâncește prăpastia.
Noi o croim pas cu pas, până când nici Avraam nu mai poate trece peste ea.

Dar încă ai timp.
Nu săpa mai adânc. Întinde o mână către Dumnezeu și oameni, acum.
Și construiește cu Dumnezeu pentru oameni.

Să avem un timp de odihnă frumos și plin de liniște.