Rugăciunea nu înseamnă doar să vorbești, ci să rămâi lipit de Dumnezeu. Să ieși din zgomotul vieții și să stai înaintea lui Dumnezeu. Să cugeți. Să-ți cercetezi inima. Să lași lucrurile să se limpezească în tine fără să simți nevoia de a transforma imediat totul în cuvinte.

Poți privi cerul, scaunul de domnie al lui Dumnezeu, și pământul, așternutul picioarelor Lui. Poți privi un fir de iarbă, picăturile de ploaie sau ramurile mișcate de vânt și să înțelegi din nou cât de mare este El și cât de mic ești tu. Poți asculta liniștea și poți simți că nu ești singur.

Și aceasta poate fi rugăciune.

Rugăciunea nu înseamnă numai să-I vorbești lui Dumnezeu, ci și să rămâi înaintea Lui până când zgomotul din tine se liniștește și începi să auzi ceea ce nu puteai auzi cât timp vorbeai.

Sunt zile în care cuvintele curg ușor. Sunt și zile în care inima este obosită, împietrită sau tulburată. Nu încerca să ascunzi această stare sub o mulțime de expresii religioase. Dumnezeu cunoaște deja ceea ce tu te străduiești să demonstrezi.

Vino înaintea Lui așa cum ești.

Dacă ai cuvinte, vorbește-I.

Dacă ai lacrimi, lasă-le să curgă.

Dacă ai întrebări, așază-le înaintea Lui.

Dacă nu mai ai nimic de spus, rămâi lângă El, așteptând.

Nu orice rugăciune lungă este profundă și nu orice rugăciune scurtă este superficială. Ne simțim vinovați pentru că ne rugăm puțin. Și căutăm să acoperim această vinovăție folosind multe cuvinte. Doar că o înșiruire de cuvinte, fie ele religioase, nu înseamnă neapărat că te-ai rugat.

Dumnezeu nu caută cuvinte prin care să fie impresionat, ci inimi care să fie hotărâre să rămână lângă El. De fapt, acesta este adevărata rugăciune: te caut, Doamne și vreau să rămân lângă Tine, orice ar fi.

Adevărata rugăciune nu este întotdeauna o voce care vorbește. Uneori este un suflet care tace, privește, cugetă și mai ales, rămâne înaintea lui Dumnezeu indiferent de ce îți aduce viața.

Doamne, învață-ne să ne rugăm!

Florin Ianovici