Articole Devoționale / Motivaționale

Florin Ianovici ◉ Omul este ceea ce gândește în inima sa

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Florin Ianovici ◉ Omul este ceea ce gândește în inima sa
Așa ne spune Biblia.

Poți gândi că nu mai ai de ce să nădăjduiești, că totul este terminat sau poți gândi că ești mai mult decât biruitor în Hristos.

Poți gândi că ziua de azi este o pedeapsă, că mai bine nu te trezeai sau poți gândi că bunătățile lui Dumnezeu nu sunt la capăt și că îndurarea Lui s-a înnoit dis de dimineață.

Poți gândi că nimeni nu merită nimic, că toți oamenii sunt trădători și ticăloși sau poți să te bucuri de Hristos, de părtășia Lui, de dragostea Lui, de credincioșia lui Dumnezeu față de legământul făcut cu tine.

Poți gândi cu amărăciune că trăiești într-o țară pierdută, că dregătorii sunt niște spurcați și netrebnici sau poți fi plin de pace și de tărie duhovnicească și să înalți o rugăciune pentru țară, neam și vremuri, plin de încrederea că Dumnezeu domnește peste toți.

Poți gândi că niciodată nu vei fi cu adevărat ceea ce îți dorești sau poți gândi că ești un copil de Dumnezeu care va birui prin puterea Tatălui Său.

Suntem ceea ce gândim în inima noastră.

Să ne facem socotelile în inimă și să ne alimentăm cu promisiunile lui Dumnezeu.

Doar așa vei fi pe plus.

Florin Ianovici