Uneori mă înfurii. Mai ales atunci când văd cum unii sunt specialiști în viața altora, deși nici eu nu îmi înțeleg câteodată propria-mi viață. Ei au văzut ceva, au auzit ceva, știu câte ceva despre tine și, ca atare, pronunță verdicte. Cel mai greu în asemenea momente este să taci și să îți păstrezi cumpătul.
Știi despre ce vorbesc, nu-i așa? Și tu te-ai tulburat când niște străini ți-au aruncat disprețuitor cuvinte rele de la înălțimea catedrei, acolo unde s-au cocoțat ca niște profesori în viețile altora.
Îți venea să strigi, să le spui de la obraz că nu au dreptul să vorbească despre lucruri pe care nu le știu, nu le înțeleg, mai ales că nu au întins nici măcar un deget pentru tine. Știu lupta aceasta. O cunosc. Nu o trăim noi primii.
Câte ai avea de spus! Dar cui să spui? La ce bun? Aceștia sunt oameni care au doar gură, dar nu și urechi. Pentru ei ești doar un subiect de discuții, nu un suflet. Mai bine taci. Nu taci pentru că nu ai avea nimic de spus, ci pentru că știi că este inutil să vorbești.
Uneori te acuzi, spunându-ți că ești slab fiindcă nu le răspunzi. Alteori te apucă o lehamite și iei un post de tăcere, ca o revoltă față de limbarița unora. Mai sunt și momente când taci ca să îi pedepsești. Te înțeleg. Sunt momente când pur și simplu nu mai poți.
Dar…! Mă gândeam în dimineața aceasta să tăcem împreună, dar nu ca niște acriți de viață, ci ca niște îndulciți ai harului lui Dumnezeu. Să tăcem înaintea Lui. Tăcând înaintea Lui, vei primi cuvinte care te vor liniști, te vor mângâia și încuraja. Să tăcem cu vorba și să vorbim cu sufletul în rugăciune.
Vei avea răgazul să te lași cântărit de Dumnezeu. Știi că El niciodată nu greșește. Noi am făcut-o. Și nu o dată. Vei avea liniștea necesară ca să înțelegi ce ai de făcut. Dumnezeu îți va îndruma pașii ca să știi în ce direcție să apuci. Nu te risipi în lupte care nu duc nicăieri. Adună cu Dumnezeu și caută să te lași în toate prelucrat de El.
Știu că ți se mistuie sufletul de durere și te simți nedreptățit. Dar să nu uiți că nedreptatea nu îți dă dreptul să spui orice, să te porți ca oricine. Ești copil de Dumnezeu și trebuie să ai puterea de a te controla.
Ceea ce nu poate fi spus încă oamenilor fără mânie poate fi adus înaintea Lui în rugăciune. Acolo își pot găsi locul întrebările, neputința și dorința de a ți se face dreptate. Nu îți ascunde rana de Dumnezeu, dar nu o lăsa să te îmbolnăvească.
Nu poți îndrepta fiecare bănuială și nu poți obliga pe oricine să te înțeleagă. Poți însă să ai grijă de ceea ce îți este încredințat: faptele tale, cuvintele tale, felul în care îl tratezi pe celălalt.
În fond, dovada că sufletul tău este sănătos stă în faptul că alegi să taci, deși ai putea vorbi.
Vreau să îți împărtășesc un gând primit la rugăciune: „Dovada unei inimi închise este o gură larg deschisă, plină de semeție, dar dovada unei inimi deschise este o gură închisă, care și-a pus frâu în smerenie.”
Biruință să avem!


%20%23%20MM.gif)





